Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Cunoscut economist: ”Dovada că Isărescu a decartat 1 miliard pentru Operațiunea Iohannis”

”Atât ne-au costat Klaus şi echipa lui de comici în noiembrie - totul are un cost pe care, din nou, îl vom acoperi noi”
Sputnik

BUCUREȘTI, 3 dec - Sputnik, Evan Răutu. Apreciat pentru analizele sale originale ”antisistem”, economistul Dan Diaconu anunță de câteva săptămâni că s-a aruncat pe piață valută pentru a se menține cursul înainte de turul al doilea al prezidențialelor.

”Operaţiunile „Realegerea lui Klaus” şi „Guvernul meu” au costat în luna noiembrie un mizilic de 1 miliard de EUR, bani pe care BNR i-a decartat fără crâcneală pentru a menţine cursul”, a dezvăluit Dna Diaconu, subliniind ironic că atunci când spunea că se aruncă aiurea bani în piaţă, ”unii îmi replicau că sunt nebun”.

Dar, acum, ”la scadenţă”, a venit şi ”dovada pe care-o tot cereau unii”. Concret, Diaconu atrage atenția că BNR, în raportul lunar asupra rezervei valutare, ”arată negru pe alb că din rezerva internaţională a României s-au evaporat 1,091 miliarde EUR!”. Iar asta înseamnă, spune Diaconu, că ””Dăcât” atât ne-au costat Klaus şi echipa lui de comici în noiembrie”.

”Vă reamintesc că întreaga echipă a BNR a ieşit public pentru a susţine că nu e decât o creştere firească a cursului, adică aşa numitul „efect noiembrie””, scrie acum Diaconu, care întreabă ironic ”Ce naiba efect?”.

Iar contrastul iese în evidență – ”Când era „ciuma roşie” la putere, oficialii BNR ieşeau la beşteleală - atât la TV cât şi pe blogul ăla suspect pe care-l folosesc ca platformă de atac - pentru a „avertiza” asupra creşterilor de curs”, observă Diaconu.

”Nici vorbă să se atingă de rezervă, pe vremea aia era sfântă!”, spune economistul. ”Acum văd că aruncă Mugurel cu ieuroii în piaţă mai ceva ca maneliştii la parangheliile cu Copilu' Minune”.

Concluzia lui Diaconu este simplă – ”Totul are un cost pe care, din nou, îl vom acoperi noi”.

Iar în acest context, când unii plătesc din buzunarul altora, Diaconu atrage atenția asupra unui amănunt: ”În ţara asta sunt două categorii de oameni care n-au nicio răspundere pentru actele pe care le fac, indiferent de samavolnicia acestora: magistraţii şi ... membrii Consiliului de Administraţie al BNR”.

”Magistraţii încă mai au Inspecţia Judiciară şi SIIJ(cât o mai rezista şi asta), dar ăia de la BNR n-au pe nimeni deasupra - sunt propriii lor dumnezei -  ai lor şi-ai noştri”, încheind cu ironie amară – ”Acum înţelegeţi de ce li se rupe ăstora?”.

Un scurt comentariu – oare condamnarea (dar mai ales anchetarea) unui fost membru de bază al CA al BNR, viceguvernatorul Bogdan Olteanu, un ins mult mai inteligent și mai pervers decât pare, oare nu a adus ceva date despre alți membrii CA, sporindu-le acelora sensibilitatea la diverse ”trenduri”… sistemice?