A absolvit Facultatea de Jurnalism la Universitatea de Stat din Moldova și a visat mereu lucreze în acest domeniu. Totuși, soarta i-a pregătit un alt scenariu. După ce a absolvit facultatea, a plecat în Germania. Acolo a locuit zece ani și a deschis un salon de frumusețe.
"Când ești peste hotare trebuie să știi să te descurci în toate. Nu este ușor", a spus Doina Rață.
Întrebată de ce a luat decizia de a se întoarce acasă, în condițiile în care tot mai mulți moldoveni aleg calea străinătății, Doina a răspuns ferm: "Chiar dacă în Moldova este haos în multe domenii, totuși, ca acasă nu este nicăieri".
Tânăra povestește că are planuri mărețe de viitor, iar cel mai mult își dorește să motiveze lumea să creadă în propriile puteri și să muncească zi de zi pentru a deveni mai buni.
Astfel, tânăra a inițiat două proiecte deosebite pe care vrea să le împărtășească cu cât mai mulți moldoveni.
"Este vorba despre proiectul "Doina-Alexandra", în care mi-am propus să interpretez cântece cu mesaje motivaționale. Un al doilea proiect este ”Fetița cu Surprize” – un spectacol muzical pentru copii. Este deosebit prin faptul că însăși spectatorii vor face parte din poveste. Vom învăța mișcări, cântece, cuvinte magice – totul pentru a crea o atmosferă de sărbătoare", a relatat tânăra.
Astfel, în data de 21 decembrie, la ora 11:00, la Filarmonica Națională din Capitală sunt așteptați toți doritorii cu vârsta cuprinsă între cinci și unsprezece ani la un spectacol feeric de iarnă. Asemenea evenimente se vor desfășura și în casele de cultură din Cahul, Anenii Noi, Briceni, Strășeni, Ungheni, Râșcani, Criuleni, Bălți, Sângerei, Florești, Soroca, Orhei, Ștefan-Vodă.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.