Şedinţa CSAT va începe de la ora 16,00, iar pe agendă figurează subiecte referitoare la obiectivele României la Reuniunea aniversară a şefilor de stat şi de guvern din NATO (Londra, 3 - 4 decembrie), planul de întrebuinţare a Forţelor Armate ale României care se trimit la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în 2020, propunerile de rectificare a bugetului de stat al instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pe 2019, programul de activitate al CSAT anul viitor, precum şi avizarea numirii în funcţia de şef al Statului Major al Apărării, după cum informează Administraţia Prezidenţială.
În cadrul reuniunii, vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale.
De precizat că aceasta este prima şedinţă a CSAT la care participă membri ai Cabinetului Orban, de vreme ce ultima şedinţă a CSAT a avut loc pe 30 iulie.