BUCUREȘTI, 27 nov – Sputnik. SUA încearcă să acuze Rusia de ceea ce se întâmplă în Libia, în ciuda faptului că își stabilesc contacte cu ambele părți ale conflictului, a declarat ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov.
“Acum SUA au o nouă modă – să ne acuze de toate păcatele, cum ar fi evenimentele din Libia. Chiar dacă Statele Unite încearcă să se întâlnească cu aceeași oameni cu care lucrăm și noi, însă cu unii nu vor să discute. În orice criză, inclusiv în Orientul Apropiat și oricare alt punct al lumii, unde noi într-un fel sau altul participăm în procesele politice, avem contacte cu toate părțile fără nicio excepție”, a declarat Lavrov într-un discurs rostit în fața studenților ai academiei diplomatice a ministerului Afacerilor Externe al Kârgâzstanului.
El a subliniat că Rusia nu încearcă să izoleze pe nimeni și nu mizează pe o anumită forță politică. Potrivit diplomatului, Moscova îndeamnă toate părțile să se așeze la masa de negocieri și să caute soluții de ieșire din criză.
Mai devreme, înalți oficiali ai SUA s-au întâlnit cu comandantul Armatei Naționale Libiene, mareșalul Khalifa Belqasim Haftar. Din delegația americană făcea parte adjunctul consilierului pentru securitatea națională, Victoria Coates, ambasadorul SUA în Libia, Richard Norland, adjunctul consilierului secretarului de stat al SUA, Matthew Zais, precum și reprezentanții Pentagonului.
Așa cum anunțase Departamentul de Stat, în cadrul întrevederii cu Haftar reprezentanții SUA și-au manifestat susținerea pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Libiei și și-au exprimat îngrijorarea față de „exploatarea conflictului de către Rusia”.
După debarcarea și asasinarea liderului libian Muammar al-Gaddafi în 2011, Libia nu mai funcționează ca un stat unitar. În țară există o dualitate a puterii. În Est guvernează parlamentul ales de popor, iar în Vest, în Tripoli, conduce guvernul unității naționale, în frunte cu Fayez al-Sarraj, format cu susținerea ONU și UE. Autoritățile părții de Est acționează independent de Tripoli și cooperează cu Armata Națională a Libiei, condusă de Khalifa Belqasim Haftar, care din aprilie a acestui an încearcă să cucerească Tripoli.