Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Prognoze sumbre ale FMI pentru România, o vom duce tot mai rău

Un personaj cu greutate de pe piața bancară susține că deprecierea rapidă a leului în fața monedei europene va continua și, mai mult decât atât, urmează o perioadă dificilă pentru România în anul 2020.
Sputnik

BUCUREȘTI, 21 nov – Sputnik, Georgiana Arsene. Deprecierea monedei naționale nu se va opri ba am putea spune că este un proces în plină desfășurare.

Analist economic, adevărul despre creșterea euro. Experiment bancar?

Din cauza presiunii exercitate de deficitele de cont curent și bugetar, leul va continua să se deprecieze față de euro.

Acesta este motivul pentru care economia va fi lovită de un adevărat tsunami în viitorul apropiat.

Președintele Asociației Profesioniștilor în Investiții CFA România, Adrian Codîrlașu, spune că deprecierea din ultimele zile este un fenomen natural, în condițiile în care și alte monede din regiune scad în raport cu euro. Mai mult, unele o fac semnificativ mai accentuat decât moneda noastră națională.

”Avem cel mai mare deficit de cont curent, în condițiile în care țările din regiune au excedente și avem cel mai mare deficit bugetar în condițiile în care țările din regiune au un buget relativ echilibrat”, a declarat Codîrlașu

Problema gravă abia acum începe. Expertul spune că aceste deficite sunt prognozate să crească în viitor, ”atât de către analiștii locali, cât și de Fondul Monetar Internațional și de Comisia Europeană”.

Mai exact, în continuare va fi o presiune de depreciere pe leu și că, în viitor, moneda națională a României se va deprecia aproape cu același ritm ca și până acum, adică 2-3 procente pe an.

Leul a înregistrat, ieri, un nou minim istoric comparativ cu moneda europeană. El a scăzut cu încă 0,04 procente față de ziua anterioară.

Potrivit cursului BNR din data de 20 noiembrie 2019, euro avea valoarea de 4,777 lei.

O depreciere a leului înseamnă că prețul chiriilor, al facturilor, al ratelor la bănci va exploda, iar românii vor fi nevoiți să scoată tot mai mulți bani din buzunar pentru plata cheltuielilor.