BUCUREȘTI, 20 nov - Sputnik, Marius Holdean. Timp de cinci zile, membrii USR au avut șansa să îl schimbe pe Dan Barna prin vot, ei având posibilitatea să se exprime dacă sunt sau nu de acord ca Dan Barna să rămână la șefia partidului. Dan Barna a fost contestat după prezidențiale, unde a obținut un scor sub cel al partidului de la europarlamentare și nu s-a calificat în turul doi așa cum spera USR.
Fie membrii USR nu au găsit pe altcineva mai bun, fie sistemul de vot electronic îl ”iubește” pe Barna, cum s-a întâmplat și la ultimul congres al partidului când Barna a fost acuzat că a manipulat rezultatele, dar actualul președinte al USR va continua să conducă formațiunea politică și în continuare.
Rezultă așadar că rolul lui Barna în fruntea USR nu s-a încheiat și că cei care l-au susținut în ciuda scandalurilor de presă și a nepotrivirii lui în postura de candidat la prezidențiașe îl consideră încă util.