BUCUREŞTI, 20 nov – Sputnik, Doina Crainic. Miercuri, ploile îşi vor face apariţia la început în sud-vest, apoi vor cuprinde cea mai mare parte a țării, potrivit România TV. În zonele montane și în regiunile sud-vestice, ploile vor fi în general moderate cantitativ, iar în zona Carpaților Meridionali și în cea deluroasă a Olteniei se vor cumula local 15...25 l/mp și izolat peste 30 l/mp. În cursul nopții, la munte, la peste 1800 m altitudine, ploile se vor transforma în lapoviță sau ninsoare. Vântul va avea intensificări în zona de munte, mai ales pe crestele Carpaților Meridionali, unde rafalele vor depăși 80...90 km/h. Şi temperaturi încep să scadă, maximele fiind cuprinse între 10 și 19 grade.
Joi, valorile termice vor scădea şi mai mult, în special în Moldova, unde se anunţă temperaturi maxime de 6 grade. Se anunţă ploi în sudul Banatului, în Oltenia, Muntenia, estul și sudul Transilvaniei, în Moldova și Dobrogea. În zona montană, la peste 1500 m treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, iar la altitudini mai joase, inclusiv în estul Transilvaniei și Subcarpații Moldovei seara și noaptea vor fi precipitații mixte. În Capitală, va ploua moderat cantitativ, iar vântul va avea unele intensificări. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 11 grade.
Răcirea vremii va continua şi vineri, când se anunţă temperaturi sub mediile multianuale în jumătatea de est a ţării. Temeraturile maxime se vor încadra, în general, între 0 și 12 grade. Va ploua pe arii extinse în Oltenia și în Muntenia, local în Transilvania, Moldova și Dobrogea și pe spații mici în vest și în nord-vest. La munte la începutul intervalului vor predomina ninsorile, apoi se vor semnala și precipitații sub formă de lapoviță sau ploaie ce vor favoriza depunerile de polei. Precipitații mixte vor fi și în estul Transilvaniei și trecător și izolat în Moldova și zona deluroasă din Oltenia și Muntenia. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale, temporare, în special ziua.