Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Teodorovici acuză un cunoscut ”ziarist de la dezbatere”: ”Va primi o funcție pentru soție”

Între realizatorul TV și ministrul Finanțelor nu au fost cele mai bune relații - ultimul atac al jurnalistului a avut loc după ce Teodorovici l-a criticat pe generalul Ciucă
Sputnik

BUCUREȘTI, 19 nov - Sputnik, Evan Răutu. Președintele executiv al PSD a făcut o afirmație bombă despre unul dintre ziariștii invitați la dezbaterea de mâine a lui Klaus Iohannis – și anume că o respectivul va avea un beneficiu în urma participării.

Concret, Eugen Teodorovici a afirmat în emisiunea ”Sinteza zilei” că soția jurnalistului în cauză ar urma să ocupe un post în administraţia publică. ”Oare de ce nu a trimis echipa lui Iohannis o adresă către trusturi – trimiteți unul sau doi ziariști?”, a întrebat Teodorovici. ”Nu, ei au desemnat exact persoana dorită!”.

”Despre cine e vorba?”, a întrebat Mihai Gâdea. ”Credeţi-mă, ştiţi că vorbesc serios”, a replicat Teodorovici care, la insistențele realizatorului a  cerut răgaz – ”Nu pot veni mâine, să spun ce ştiu?”

Mihai Gâdea a înțeles despre ce este vorba – ”Domnule ministru, dumneavoastră spuneţi că în funcţie de întrebare...” (va primi sau nu funcția, n.n.).

”Dintre cei de acolo, există cel puţin un ziarist care, în funcţie de ce întrebări pune acolo, are o persoană numită în zona de administraţie”, a aruncat bomba Teodorovici.

Mihai Gâdea a insistat ”Spuneţi despre cine e vorba, pentru că este o acuzaţie foarte gravă”. ”Da, este foarte gravă şi adevărată!”, a replicat Teodorovici.

”Ştiţi de ce este incorect? Pentru că va plana suspiciunea asupra tuturor de acolo”, a spus Mihai Gâdea, la care Eugen Teodorovici a replicat – ”Asta este, să trăiască toţi cu asta”.

Totuși, Eugen Teodorovici a făcut o concesie – ”Vă dau un indiciu: este bărbat”.

Dezbaterea lui Iohannis - surpriză, Dăncilă și Orban schimbă totul!

Precizăm că au fost invitați pentru a pune întrebări următorii ziariști: Radu Tudor - Antena 3, Cristina Șincai - România Tv, Cristian Leonte - Pro TV, Moise Guran - Europa FM, Silviu Mănăstire - B1TV, Clarice Dinu - HotNews, Ramona Avramescu - TVR și Ion M. Ioniță - Adevărul.

Având în vedere că singurii ziariști bărbați, care nu au atitudine pro-Iohannis și sunt relativ independenți de politica postului lor – și de impunerile patronatelor – sunt Radu Tudor și Silviu Mănăstire, bănuiala cade asupra celor doi.

Pe de altă parte, soția lui Radu Tudor este director în Ministerul de Externe, Irina Zidaru, a fost numită în martie 2019 director general adjunct al Departamentului afaceri strategice din MAE. Va fi promovată în funcție șefa propagandistului șef al NATO? Adică… Teodorovici să fi vorbit de Radu Tudor?

Un argument în plus este că între realizatorul Antena 3 și ministrul Finanțelor nu au fost cele mai bune relații. Ultimul atac al realizatorului TV a avut loc după ce Teodorovici l-a criticat pe generalul Ciucă.

”După repetate deplasări la Moscova, Orlando a lu’ Valcov atacă cel mai important general al Armatei Române”, scria Radu Tudor pe Facebook, transmițându-i lui  Teodorovici ”#culcat”. Într-o altă postare, Radu Tudor numea atitudinea lui Teodorovici ”#tupeu de slav”.

Deci, ”secretul” e cam transparent – și, mai mult ca sigur, acum Teodorovici i-a plătit-o lui Radu Tudor…

Oricum, de precizat că fosta jurnalistă Irina Zidaru are o carieră lungă în MAE, deci nu a fost brusc propulsată de relațiile soțului. Sigur, acestea nu au stricat, dar nu se pot nega meritele.