BUCUREȘTI, 12 nov - Sputnik, Evan Răutu. De altfel, Ion Cristoiu are argumente istorice – acesta a fost strategia PNL și la alegerile trecute
După cum s-a anunțat în cursul serii, Olguța Vasilescu a trimis în numele echipei de campanie a Vioricăi Dăncilă o propunere echipei lui Iohannis pentru stabilirea unui program de dezbateri și confruntări directe.
Propunerea de confruntare a fost refuzată clar de PNL, dar și de Iohannis, care consideră prioritare ”întâlnirile cu oamenii”. În paralel, Iohannis a continuat pe singura temă a campaniei sale – pericolul PSD.
Iohannis a avertizat chiar că, dacă nu se va merge la vot, că există posibilitatea ca ”PSD să revină la putere”, profitând de un eventual absenteism masiv.
Refuzul lui Iohannis și declarațiile acestuia la adresa PSD au fost comentate dur de Ion Cristoiu. ”Refuză o confruntare - simte că are o problemă, prezența la vot”, spune celebrul jurnalist.
”Se va pune la cale o diversiune mizerabilă în care PSD va fi văzut ca un tigru”, a comentat Ion Cristoiu la RTV, completând ”Vrea să creeze o emoție ca să iasă lumea la vot, pentru că altfel tigrul ne mănâncă”.
De altfel, Ion Cristoiu are argumente istorice – acesta a fost strategia PNL și la alegerile trecute când - ne amintim clipul ridicol al Alinei Gorghiu, pe atunci șefa PNL - cetățenii, chiar și copiii, erau avertizați că ”Victor și Liviu îți vor fura mâncarea”.