Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Regatul Unit ar putea să dispară în zece ani – sondaj şocant

Un sondaj Ipsos MORI arată că jumătate dintre cetăţenii britanici cred că Regatul Unit nu va mai exista peste 10 ani. Ce se va întâmpla mai exact, în opinia cetăţenilor britanici.
Sputnik

BUCUREŞTI, 10 nov – Sputnik, Doina Crainic. Referendumul privind Brexit, din 2016, a slăbit legăturile dintre Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, ţările care compun Regatul Unit. Atunci, scoţienii şi nord-irlandezii s-au pronunţat pentru rămânerea în UE, iar englezii şi galezii pentru ieşire.

Aflat în campanie, premierul de la Londra promite Brexit în ianuarie 2020

În Scoţia se doreşte tot mai insistent organizarea unui nou referendum pentru independenţă, iar în Irlanda de Nord, a unui referendum privind unirea cu Republica Irlanda, membră a UE.

În aceste condiţii, un sondaj Ipsos MORI arată că 50% dintre cetăţenii Regatului cred că ţara nu va mai exista peste 10 ani, potrivit stiridiaspora.ro. Procentul este în creştere, de la 43% cât era în 2014. Doar 29% dintre cei care au răspuns sunt convinşi că Regatul Unit se va menţine şi peste un deceniu potrivit Tratatului din 1707.

Pe de altă parte, soarta Regatului pare şi mai nesigură pe termen scurt, având în vedere că doar 42% dintre britanici consideră că ţara lor va mai avea forma actuală peste cinci ani, iar 44% sunt de părere că situaţia se va schimba în acest sens.

Pentru acest sondaj, Ipsos MORI a intervievat un eşantion de 1001 adulţi în vârstă de peste 18 ani, din întreg Regatul Unit, în perioada 25-28 octombrie.