Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Prezența la vot la alegerile prezidențiale din România

Prezența la alegerile prezidențiale a fost de 47,66 % în țară la închiderea urnelor, iar în străinătate votaseră până la această oră 659.549 de români, dar votul în diaspora continuă până luni dimineața la ora 7.00, ora României.
Sputnik

BUCUREȘTI, 10 nov - Sputnik, Marius Holdean. Procesul electoral pentru alegerea preşedintelui pentru următorii cinci ani s-a încheiat în ţară cu o prezență, până la ora 21.00, de 47,66 % dintre românii cu drept de vot. În străinătate au votat 659.549 de români, dar procesul electoral continuă până luni, la ora 7.00.

La alegerile prezidenţiale din 2014, prezenţa la ora 21.00 a fost 52,31%, iar în 2009 a fost 53,52%.

Ministerul Afacerilor Interne a anunţat că nu s-au înregistrat incidente majore pe durata derulării votării în ţară, fiind făcute mai multe sesizări, dintre care aproape jumătate nu s-au confirmat.

Rezultate parțiale (86%) din secții: Diferență mare de voturi între Dăncilă și Barna

Pentru buna desfăşurare a procesului electoral, s-au comandat 20.127.586 buletine de vot, 93.740 de ştampile cu menţiunea ”VOTAT” şi 18.625.061 timbre autocolante.

În străinătate, au votat, până la ora 21.00, ora României, 659.549 de alegători, din care peste 25.000 prin corespondenţă, iar procesul electoral va continua până luni, la ora 7.00.

Pentru aceste alegeri, în străinătate au fost organizate 835 de secţii de votare, cele mai multe în Spania, talia, Germaniam Marea Britanie, ţări în care sunt stabiliţi şi cei mai mulţi români.

Pentru cele 835 de secţii s-au trimis, pentru primul tur 4.483.907 de buletine de vot, 7.739 de ştampile cu menţiunea ”VOTAT” şi 3.997.044 de timbre autocolante cu menţiunea ”VOTAT”.

Potrivit AEP, numărul total de cetăţeni români cu domiciliul în străinătate care figurează cu drept de vot la acest scrutin este 715.752 de persoane.

Cei mai mulţi români cu drept de vot în afara ţării sunt în Republica Moldova, respectiv peste 230.900, şi Germania, peste 101.000. În Italia sunt peste 62.000 de români cu drept de vot, în Statele Unite ale Americii peste 60.000, în Canada peste 43.000, în spaia peste 41.000, în Israel peste 38.000, în Ungaria peste 27.000, în Franţa peste 19.000, în Austria peste 18.000, iar în Belgia peste 6.800.

În mai multe ţări figurează câte un cetăţean român cu drept de vot, respectiv Nepal, Polinezia franceză, Rwanda, Ciad, Tadjikistan, Comore, Guyana franceză, Jamaica, Liberia şi Sri Lanka.