Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Proteste masive la Tbilisi împotriva unui film pro-LGBT

Premiera unui film care prezintă istoria de iubire între doi homosexuali a provocat proteste masive în centrul Tbilisi. MAI a fost nevoit să ia măsuri sporite de securitate.
Sputnik

BUCUREȘTI, 8 nov – Sputnik. Ministerul Afacerilor Interne al Georgiei a luat măsuri suplimentare de securitate la acțiunea de protest din apropierea cinematografului Amirani, din centrul Tbilisi. Manifestanții încearcă să împiedice premiera filmului suedezo-georgian al regizorului Levan Akin despre dragostea homosexuală “And Then We Danced”, transmite Sputnik Georgia.

Filmul urmează să fie proiectat în cinematografele din Tbilisi și Batumi între 8 și 10 noiembrie. Pelicula relatează despre viața unui tânăr dansator Meraba care se schimbă radical după ce se îndrăgostește de ambițiosul său rival Irakli.

Oponenții premierei filmului au început să se adune în parcul Vere și sala de concerte din Tbilisi la ora 16:00, iar când s-a întunecat, câteva sute de persoane s-au îndreptat spre cinematograf.

Manifestanții au blocat strada și încearcă să spargă cordonul poliției pentru a pătrunde în clădire. Unii țin în mână făclii și pancarte cu mesaje “Legiferarea și propaganda pederastiei este un genocid”, scandează “Trăiască Georgia”.

După ce protestatarii și-au intesificat presiunile asupra cordonului poliției, MAI a decis să sporească măsurile de securitate. În fața cinematografului au fost aduși polițiști cu scuturi.

Serviciul de presă al ministerului a anunțat că în cadrul manifestației au fost reținute două persoane.

În același timp, în sala cinematografului se află aproximativ 20 de persoane, chiar dacă au fost vândute toate biletele. Potrivit deputatului de opoziției, Elena Hoștaria, poliția introduce în clădire persoanele care dețin bilete.

Filmul urmează să fie proiectat la ora 20:00.