Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Măsuri drastice pentru apărarea pădurarilor: vor purta arme. Declarațiile lui Ciolacu

Pădurarii au avut succes cu protestul din fața Parlamentului. Președintele Camerei Deputaților s-a întâlnit cu silvicultorii și a anunțat că s-au înțeles cu privire la cele trei legi în discuție, iar acestea vor fi rezolvate în trei săptămâni
Sputnik

BUCUREȘTI, 29 oct - Sputnik, Marius Holdean. Președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu a declarat, după negocierile cu silvicultorii, că în trei săptămâni proiectul de lege pentru întărirea protecției pădurarilor va trece prin Parlament, iar modificările aduse altor două legi privind proprietatea statului asupra pădurilor vor fi respinse.

"Am fost cu o delegație a celor care pichetează Parlamentul. Noi am picat un pic de acord pe trei legi. Sunt două de respingere care deja trecuseră de Senat cu respingere și pe statutul personalului silvic care o să urmeze în următoarele săptămâni să intre la votul final. A trecut deja de Comisia de Agricultură”, a explicat Ciolacu.
Crimele i-au adus pe silvicultori să protesteze în fața Parlamentului

Acesta le-a dat dreptate pădurarilor: ”Vorbim de pierderi de vieți omenești și trebuie luate anumite măsuri și înăsprirea pedepselor pentru braconaj și un sistem prin care silvicultorii să se poată apăra. O să se mai facă o modificare la Legea 333 care se va face și cu celelalte instituții la Comisia de Apărare. Noi credem că în maxim trei săptămâni aceste lucruri vor fi rezolvate", a mai spus Ciolacu după negocierile pe care le-a avut cu președintele Federației Silva, Silviu Geană, președintele Confederatiei Sindicale Națională Meridian, Ion Popescu și directorul Romsilva, Gheorghe Mihăilescu.

Silviu Geană a declarat că sindicaliștii din silvicultură își doresc protejarea personalului silvic, mai ales în activitatea de pază a pădurilor:

"Referitor la statutul personalului silvic, ne dorim o minimă protecție pentru personalul silvic care să fie asigurată prin dotarea obligatorie cu armament de serviciu, armament letal sau neletal, în funcție de complexitatea activității de pază, dotarea personalului silvic cu uniformă de serviciu, cu mijloace de comunicație și de apărare adecvată, cu mijloace de transport, asigurarea unei salarizări decente pentru personalul silvic”, a spus liderul de sindicat.

El a atras atenția asupra faptului că pădurarii gestionează suprafețe de 500, 700, 1.000-1.500 de hectare cât are un canton pe un salariu de 2.200-2.400 de lei. De asemenea, Geană a exprimat doleanța silvicultorilor de a fi redusă vârsta de pensionare pentru personalul silvic angrenat în activitatea de pază a pădurilor, pentru că la 63, 65 de ani pădurarii nu mai pot face față efectiv activității de pază.

”Gândiți-vă ce s-a întâmplat cu colegul nostru în 16 octombrie la Direcția Silvică Maramureș. Un bărbat de 1,9 metri, sportiv de profesie, la vârsta de 30 de ani a fost omorât de hoții de lemne. Numărul de silvicultori care și-au pierdut viața sunt șase în ultimii ani", a afirmat președintele Federației Silva.

Așadar, pădurarii vor primi arme pentru a se putea apăra, protestul pădurarilor de ieri având loc după ce, în urmă cu două săptămâni, un pădurar din Maramureș a fost ucis cu propria lui puşcă de către hoţii de lemne.

Statut special pentru pădurari

Proiectul statutului personalului silvic negociat de sindicate cu președintele Camerei Deputaților conţine prevederi care îi va ajuta pe pădurari să se apere mai eficient în faţa hoţilor de lemne şi a braconierilor, fiind introduse măsuri de întărire a autorităţii, dotare cu armament de serviciu şi alte mijloace tehnice de apărare.

”Ucigașii pădurarului scapă” - mesaje cutremurătoare ale cunoscuților celui ucis! PETIȚIE!

Angajații Ocoalelor Silvice susțin urgentarea modificării și completării Statutului personalului silvic, respingerea proiectului de lege PL-x nr. 9/2019 privind modificarea și completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, sindicaliștii afirmând că prin legiferarea PL-x nr. 9/2019 Statul Român va pierde o suprafață de peste 650.000 ha de păduri.

De asemenea, se solicită respingerea proiectului de lege PL-x nr. 361/2019 pentru completarea art. 11 din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic și pentru modificarea anexei nr. 1 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, deoarece, spun sindicaliștii, prin legiferarea acestei inițiative, proprietatea publică a Statului Român se va diminua cu o suprafață de peste 1.200.000 ha păduri.