BUCUREȘTI, 29 oct – Sputnik, Georgiana Arsene. În opinia lui Victor Cristache, una dintre urgențe este rectificarea bugetară în Sănătate.
Întrebat dacă are în vedere o schimbare a priorităților de investiții în domeniul sănătății, în condițiile în care, la momentul de față, acestea sunt fragmentate și au o componentă electoralistă, Costache a explicat că va trebui regândit modul în care se stabilesc prioritățile în această privință.
”Referitor la investiții – vom face un audit pentru a avea o radiografie corectă și trebuie regândit modul în care se prioritizează aceste investiții”, a declarat Costache.
Ministrul propus la Sănătate a afirmat că va fi un coleg dificil pentru Cîțu, propunerea pentru Finanțe, referitor la inițiativele legislative despre vechimea în muncă. În legătură cu acest subiect, Costache a precizat că trebuie discutat cu calm, astfel încât să fie găsite cele mai bune soluții împreună.
”Trebuie să ne gândim în contextul resursei umane pe care o avem să găsim o soluție durabilă și predictibilă”, a mai declarat Costache.
Pentru început, Victor Costache ar trebui să se așeze la masa discuțiilor cu reprezentanții sindicatelor din Sănătate, pentru a fi la curent cu întreaga gamă de probleme din sistem, pornind de la regulamentul de sporuri care a reușit să dezbine echipa medicală.
Desigur, promisiunile sunt frumoase, numai că adevăratele probleme și decalajele mari dintre spitalele de urgență din București și cele din provincie în ceea ce privește salarizarea vor trebui foarte bine analizate și cumpănite.