Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Crimele i-au adus pe silvicultori să protesteze în fața Parlamentului

Sute de angajați din silvicultură protestează astăzi în fața Parlamentului, chiar în timpul audierilor celor propuși să fie miniștri, după ce șase pădurari au fost uciși și sute dintre ei au fost supuși agresiunilor în ultimul an.
Sputnik

BUCUREȘTI, 29 oct - Sputnik, Marius Holdean. Sute de angajați din Silvicultură cer în fața Parlamentului ca statutul pădurarilor să fie schimbat, în așa fel încât aceștia să poată fi mai bine protejați. Uciderea a șase pădurari și violențele constante împotriva celor care păzesc pădurile i-au adus la exasperare pe silvicultori.

”Ucigașii pădurarului scapă” - mesaje cutremurătoare ale cunoscuților celui ucis! PETIȚIE!

Protestul este și o formă de omagiu adusă celor care au fost omorâți în timp ce apărau pădurea.

În ultimul an, la nivelul personalului silvic s-au înregistrat șase cazuri de omor. Cel mai recent caz este cel al pădurarului de 30 de ani din Maramureș care a fost împușcat cu arma de serviciu de hoții de lemne.

În afară de aceste cazuri, în ultimii ani s-au mai înregistrat alte 650 de cazuri de agresiuni fizice violente asupra personalului silvic.  Tocmai de aceea, silvicultorii solicită mai multă protecție prin modificarea statutului personalului silvic, precum și a cadrului legislativ existent.

Silvicultorii sunt nemulțumiți și de unele proiecte de acte normative aflate în dezbaterea Parlamentului României prin care se dorește cedarea către unitățile de cult și comunitățile  din fostele regiuni grănicerești a unei suprafețe foarte mari de pădure. Ei afirmă că în cazul în care aceste proiecte sunt adoptate, statul român va pierde 650 de mii de hectare de pădure.