BUCUREŞTI, 28 oct – Sputnik. Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că negocierile comerciale dintre SUA și China au ajuns la un nivel avansat, depășind termenii prestabiliți, transmite RIA.
"Am avansat mult peste graficul prestabilit", a declarat el reporterilor, menționând este vorba de prima etapă a acordului, însă aceasta include o agendă destul de extinsă.
"Probabil îl vom semna ... în Chile", a declarat Trump. Summit-ul APEC va avea loc la Santiago, în perioada 16-17 noiembrie.
Anterior, secretarul american al Trezoreriei, Stephen Mnuchin, a declarat că negociatorii lucrează pentru a ajunge la un numitor comun asupra textului primei etape acordului comercial, pe care președinții Statelor Unite și Chinei îl vor semna luna viitoare. Ultima rundă de negocieri între cele două părți a avut loc în prima jumătate a lunii octombrie, în urma căreia Washingtonul a decis amânarea majorării taxelor de import la mărfurile chinezești, ceea ce trebuia să se întâmple pe 15 octombrie.