Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Dezvăluire de senzație: PNL are în programul de guvernare toate cerințele de la Washington

Programul de guvernare al PNL include tot ceea ce i s-a impus lui Iohannis la Washington, punct cu punct, o dovadă de obediență totală a liberalilor față de Iohannis și față de americani.
Sputnik

BUCUREȘTI, 25 oct - Sputnik, Marius Holdean. În programul de guvernare prezentat de PNL apar cele mai importante înțelegeri încheiate la Washington între Klaus Iohannis și Donald Trump, arată cunoscutul portal știripesurse.ro, care face o comparație pe puncte între promisiunile făcute la Casa Albă de Iohannis și pasajele aferente din documentul depus de liberali la Parlament.

Orban, acuzat că își bate joc de diaspora prin desființarea ministerului aferent

Prima promisiune: gazele din Marea Neagră

Conform declarației făcute la Washington:: „Subliniem opoziția noastră față de Nord Stream 2 și alte proiecte care îi fac pe aliații și partenerii noștri dependenți energetic de Rusia. Resursele de gaze naturale din România au potențialul de a crește prosperitatea statelor noastre, precum și de a întări securitatea energetică a Europei. Statele Unite şi România vor analiza modalități de îmbunătățire a climatului investițional în domeniul energiei în beneficiul ambelor țări”.

Corespondentul din programul de guvernare: „Acordarea unei atenții sporite securității energetice, o cooperare intensificată cu Statele Unite fiind importantă pentru punerea în valoare a resurselor din platoul continental românesc al Mării Negre”

A doua promisiune: energia nucleară

Anterior, China avusese o înțelegere cu statul român să investească în reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, dar americanii sunt de altă părere.

Iată și declarația de la Washington:: „Încurajăm puternic colaborarea strânsă a industriilor noastre pentru a sprijini obiectivele României în domeniul energiei nucleare civile”

În acord cu Washington, iată și promisiunea din programul de guvernare al PNL: „Dezvoltarea eficientă a capacităților nucleare civile ale României de a produce energie, în conformitate cu Memorandumul de Înțelegere semnat în septembrie 2019” (adică acest domeniu va fi încredințat companiilor americane).

A treia promisiune: scoaterea chinezilor de la licitația pentru tehnologia 5G

Declarația de la Washington spune: „Căutăm să evităm riscurile de securitate care însoțesc investițiile chineze în rețelele de telecomunicații 5G”

Într-o deplină obediență, programul de guvernare PNL anunță „Lansarea licitației pentru licențele 5G, respectând condițiile memorandumului pentru combaterea riscurilor de securitate cibernetică generate de furnizorii 5G, semnat în 20.08.2019, la Washington D.C”.

Altfel spus, Casa Albă a cerut, Iohannis a ascultat și PNL va duce la îndeplinire tot ceea ce au cerut americanii.