BRUXELLES, 24 oct - Sputnik, Daniela Porovăț. Presa din Marea Britanie a transmis că toate victimele au cetăţenie chineză, citând surse neidentificate.
Poliţia din comitatul britanic Essex continuă și astăzi ancheta pentru a stabili împrejurările care au dus la existenţa celor 39 de cadavre umane în camionul din parcul industrial Waterglade, în oraşul Grays.
Forţele poliţieneşti l-au reţinut miercuri pe şoferul camionului, un bărbat în vârstă de 25 de ani, din oraşul nord-irlandez Portadown, comitatul Armagh, recunoscut sub numele de Mo Robinson. El este audiat joi pentru a stabili dacă vinovăţia crimelor îi aparţine şi dacă bărbatul face parte dintr-o reţea de crimă organizată.
Miercuri noapte, fratele lui Robinson a spus că familia nu mai ştie nimic de el de câteva zile. Mo Robinson ar fi părăsit casa de 300.000 de lire pe care o împarte cu iubita lui însărcinată sâmbătă dimineaţă, iar de atunci nu a mai dat niciun semn. Presa britanică spune că Mo Robinson era extrem de activ pe reţelele sociale, unde, în general, posta imagini cu camionul lui şi din deplasările pe care le făcea.
Ofiţeri ai poliţiei din Irlanda de Nord au descins în două case din regiunea britanică din care şoferul provine, iar Agenţia britanică pentru Crimă Organizată a comunicat că lucrează pentru a identifica „grupuri de crimă organizată care ar fi putut juca un rol în cadrul crimei”.
Conform primelor rezultate obţinute de anchetatori, camionul ar fi ajuns în Purfleet, oraş situat la vest de Grays, pe râul Thames, venind dinspre oraşul belgian Zeebrugge. Camionul, condus de nord-irladezul Mo Robinson ar fi părăsit portul Purfleet în jurul orei 1:05, ora locală, (3:00, ora României), urmând a fi descoperit de către echipajele locale de urgenţă, în parcul industrial Waterglade, la scurt timp după ce acesta a ajuns în acest loc, în jurul orei 1:30, ora locală ( 3:30, ora României).
Eric Van Duyse, purtător de cuvânt al procuraturii din Belgia a informat că o investigaţie asupra incidentului este în desfăşurare.
„Nu avem nicio idee, în acest moment, legată de cât timp a petrecut camionul pe teritoriul Belgiei, puteau fi ore sau zile, noi nu ştim”, a adăugat acesta. Poliţia a informat că partea din faţă a camionului, condusă de şofer, ar fi venit din Irlanda de Nord şi ar fi preluat containerul, în care cele 39 de cadavre au fost găsite, din portul Purfleet.
Poliţia din comitatul britanic Essex a anunţat miercuri descoperirea a 39 de cadavre în interiorul unui container al unui camion aflat într-un parc industrial. Poliţia a izolat zona în care cadavrele au fost descoperite, iar accesul în parcul industrial este interzis.