Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Dan Barna, făcut praf de Ingrid Mocanu: ”Săraca râmă! Atât a putut omulețul”

Asocierea RISE Project cu PSD și mai ales cu Viorica Dăncilă este una dintre cele mai ciudate idei, Ingrid Mocanu a reacționat după ce Barna a venit cu ciudata teorie!
Sputnik

BUCUREȘTI, 23 oct - Sputnik, Dragoş Dumitriu. Președintele USR, Dan Barna, a avut aseară una dintre cele mai ciudate reacții în legătură cu ancheta jurnalistică împotriva sa – și a urmările din justiție. Dan Barna a sugerat, nici mai mult nici mai puțin, ca în spatele anchetei RISE Project s-ar afla… Viorica Dăncilă!

Argumentul lui Barna pleacă de faptul că jurnaliștii ”au spus că au primit din Ministerul Fondurilor Europene dosarul complet al rambursării mele, că a fost o persoană de bună credință care le-a transmis tot dosarul, dincolo de răspunsul oficial al ministerului”.

”A plecat dintr-o instituție controlată de doamna Dăncilă, a ajuns într-o anchetă jurnalistică, perfect legitimă, evident, s-a întors la o altă instituție controlată de dna Dăncilă...”, explică Barna, care continuă ”Putem trage concluzia că ar veni dinspre contracandidatul direct pentru turul doi, PSD”.

Mai mult, Dan Barna recunoaște că nu are probe sau date, ba chiar renunță la expresia sa favorită ”să acceptăm logica” și spune simplu: ”Nu am date… este o părere personală, cum la fel de bine orice e legată de cine e în spatele acestui succes de coordonare mediatică”.

Cert este că asocierea RISE Project cu PSD și mai ales cu Viorica Dăncilă este una dintre cele mai ciudate idei – și ne întrebăm oare ce alte explicații ciudate va mai da liderul USR?

Noroc cu fostul său consilier, Andrei Caramitru, care pune lucrurile mai în logica stării de fapt. ”Atacul ăsta a venit imediat după ce 50 din 53 din comitetul politic al USR au votat contra participării la guvern”, a transmis Andrei Caramitru luni seara.

O reacție dură a venit câteva ore mai târziu de la Ingrid Mocanu. Fostă colegă de facultate cu Dan Barna, cunoscuta avocată nu-l iartă deloc!

”Săraca râmă! Nici curaj nu are să rostească un cuvânt despre servicii ori Iohannis. Atât a putut omulețul... cică Veo face nasoale de dosare în țărișoară”, scrie cu ironie mușcătoare Ingrid Mocanu, care completează în același ton ”măi, Veorela, de ce mi-ai făcut, măi fată, dosar pe nedrept?”.