CHIȘINĂU, 22 oct - Sputnik. Candidatul Partidului Socialiștilor pentru funcția de primar al Chișinăului, Ion Ceban, a acumulat 40,19 la sută din voturile valabil exprimate sau 90 de mii 591 de voturi. În același timp, candidatul Blocului ACUM, Andrei Năstase, a acumulat în alegerile de duminică 31,08 la sută din voturile valabil exprimate sau 70 de mii 56 de voturi.
După care urmează Dorin Chirtoacă (PL) cu 10,15% sau 22885 de voturi și Octavian Țîcu (PUN) cu 4,76% sau 10739 de voturi.
În felul acesta, la turul doi al scrutinului, pe 3 noiembrie, vor participa în competiția electorală Ion Ceban și Andrei Năstase.
Alegeri locale generale pe țară
În cadrul alegerilor locale generale desfășurate ieri, 20 octombrie 2019, în 518 localități din țară au fost aleși primarii. Ținând cont de faptul că în celelalte 380 de localități, niciun candidat la funcția de primar nu a întrunit mai mult de jumătate din voturile valabil exprimate ale alegătorilor ce-au participat la votare, în termen de 2 săptămâni se va proceda la al doilea tur de scrutin.
Repartizarea mandatelor de primar, pe țară, pe criteriul apartenenței politice arată astfel:
Partidul Democrat din Moldova – 191
Partidul Politic „Partidul Socialiştilor din Republica Moldova” – 124
Blocul electoral ”ACUM Platforma DA și PAS”– 82
Partidul Liberal Democrat din Moldova – 26
Partidul Politic „Șor” – 13
Partidul politic Partidul Nostru – 10
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova – 4
Partidul Politic „Partidul Popular Românesc” - 2
Partidul Liberal – 1
Partidul Politic „Partidul Unității Naționale” – 1
Candidați independenți – 64.
Potrivit CEC, informaţia respectivă poartă un caracter preliminar.