Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Brexit cu probleme: Boris Johnson, un nou conflict cu parlamentarii britanici

Parlamentarii britanici doresc să-l forţeze pe premierul Boris Johnson astăzi să-şi extindă calendarul strâns al adoptării legislaţiei privind Brexitul de care şeful executivului are nevoie pentru ca Brexitul să se realizeze pe 31 octombrie.
Sputnik

Brexit, întorsătură de situaţie de ultimă oră: Johnson vrea abandonarea noului Acord
BRUXELLES, 22 oct - Sputnik, Daniela Porovăț. Camera Comunelor va avea deseară două voturi privind Brexitul. Guvernul lui Boris Johnson a cerut un vot asupra legii privind acordul de retragere din UE (Withdrawal Agreement Bill) convenit cu UE săptămâna trecută. Acest acord trebuia să fie votat sâmbăta trecută, vot care însă a fost amânat prin adoptarea unei moţiuni care cere ca mai întâi să fie adoptată legislaţia privind Brexitul.

Votul asupra legii privind acordul de retragere va fi urmat de un vot asupra calendarului adoptării legislaţiei aferente.

Parlamentarii opoziţiei susţin că în mod normal Parlamentul ar avea nevoie de aproximativ zece zile pentru a examina o lege de o asemenea anvergură - legea privind acordul de retragere are 115 de pagini - şi afirmă că Johnson le cere să sprijine un ''Brexit în orb''.

În schimb, Boris Johnson cere ca procesul să fie grăbit pentru ca Brexitul să fie pus în practică pe 31 octombrie. ''Publicul nu doreşte nicio altă amânare, nici liderii europeni nu doresc şi nici eu'', a spus Johnson, care, după ce Camera Comunelor a amânat votul asupra acordului privind Brexitul, s-a văzut nevoit să ceară Uniunii Europene o nouă amânare a Brexitului, deşi anterior promisese că nu o va face.