CHIȘINĂU, 19 oct – Sputnik. Chișinăul a fost invadat din a doua jumătate a lunii septembrie de niște gândaci zburători gri-maronii, cu o lungime de până la doi centimetri, cu șase picioare, al căror spate arată ca o carapace sub formă de scut ornamentat.
Este vorba despre ploșnița marmorată, Halyomorpha Halys, originară din Asia, ajunsă în Europa prin anii 2007-2008, a precizat profesorul Valeriu Derjanschi, de la Institutul de Zoologie al Academiei de Științe a Moldovei, solicitat de Sputnik.
Ploșnița marmorată este o specie de dăunător ce prejudiciază grav recolta de fructe, legume, precum și unele culturi cerealiere.
În Republica Moldova, gândacul asiatic a venit din România sau din sudul Ucrainei, a presupus savantul.
În toamna anului 2018, presa relata despre o invazie a acestor gândaci în București, capitala României. Prezența speciei pe teritoriul României a fost semnalată oficial de specialiști în anul 2015.
Dăunător periculos: strică vinul, găurește fructele și legumele
Ploșnița marmorată este o specie invazivă, un dăunător foarte periculos pentru plante, care atacă fructele, legumele, plantațiile de viță de vie și culturile cerealiere, pădurile.
Insecta găurește fructele sau le provoacă deformări dacă le atacă în prima etapă a dezvoltării.
Vinul sau sucul din struguri capătă un gust dezagreabil dacă în teasc nimeresc și câteva ploșnițe marmorate.
În 2016 ploșnița marmorată a compromis recolta de citrice din Abhazia.
Vara anului 2019 a fost secetoasă și cu temperaturi caniculare în Republica Moldova, iar ploșniței marmorate i-au priit aceste condiții, asemănătoare celor din Asia.
Dacă nu va fi combătut eficient acum, dăunătorul ne poate prejudicia grav agricultura.
Insecta a pătruns și în Rusia, prejudiciind serios în 2018 recoltele din unele regiuni, inclusiv în ținutul Krasnodar.
Inspectorii fitosanitari ruși i-au informat pe agricultori despre metodele de combatere a dăunătorului asiatic.
Insecta degajă un miros urât când este atinsă ori strivită
Ploșnițele marmorate emit un bâzâit puternic în unele momente, iar atunci când sunt strivite sau atinse emană un miros urât puternic.
„Insecta abia se acomodează la condițiile noastre și, din acest motiv, dacă observați, are un comportament haotic”, a menționat profesorul Valeriu Derjanschi.
În Chișinău, ploșnițele marmorate „aterizează” pe rând, cu zecile, pe pereții încălziți de Soare ai edificiilor, apoi se strecoară în clădiri prin geamurile sau prin ușile deschise. Pot intra în case și prin fisurile din pereți.
Există o specie autohtonă de ploșnițe a cerealelor, pe care o întâlnim frecvent pe arbuștii de zmeură. Respectiva insectă compromite pomușoarele cu mirosul urât pe care-l degajă, astfel încât acestea nu mai pot fi consumate.
Ploșnițele locale se asemănă cu ploșnițele marmorate venite din Asia, dar sunt de vreo patru ori mai mici.
Deranjul pe care-l provoacă ploșnițele marmorate care-ți iernează în casă
În septembrie-octombrie, ploșnița marmorată caută un adăpost în care să ierneze.
Nu este periculoasă pentru om. Dar dacă-ți intră în casă un asemenea gândac, este recomandat să-l prinzi imediat, pentru că altminteri se va ascunde printre hainele din dulap sau va găsi o ascunzătoare în mobilă pentru a intra în starea de hibernare.
În timpul iernii, când casa este încălzită, ploșnița marmorată iese din starea de hibernare, începe să zboare haotic și să bâzâie, lovindu-se de suprafețe sau se rotește în jurul corpurilor de iluminat.
Cineva care nici nu bănuiește că are o asemenea insectă în dormitor, ar avea o surpriză foarte neplăcută de la ieșirea bruscă din hibernare a ploșniței marmorate.
Femelele din această specie depun ouă în primăvară, vreo 200 la număr. Ploșnițele marmorate nu se înmulțesc însă în condiții de apartament.
O ploșniță asiatică și mai periculoasă a fost văzută în Chișinău
O ploșniță asiatică și mai periculoasă a apărut în Republica Moldova. Profesorul Valeriu Derjanschi a precizat pentru Sputnik că va anunța oficial prezența noii specii pe 25 octombrie, în cadrul unei întruniri științifice.
Gândacul a fost văzut recent într-un parc din Chișinău. Respectiva insectă poate provoca daune enorme agriculturii, dacă nu va fi combătută din start. Vom reveni cu detalii.