Moldova
Știri de ultimă oră din Moldova, evenimente din politică, economie, societate, breaking news, știri pe surse, declarații de la Parlament, Guvern, președinte, analize și comentarii

Asta e prea de tot: Un medic legist înarmat până-n dinți – Video

Ofițerii de urmărire penală, în comun cu ofițerii de investigații ai Direcției de Poliție Chișinău și procurorii Procuraturii Chișinău, Oficiul Principal, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat în vârstă de 59 de ani, care este medic legist.
Sputnik

Panică în Capitală în plin trafic: un individ a ameninţat oameni cu un pistol – VIDEO
CHIȘINĂU, 17 oct - Sputnik. Medicul legist este suspectat de distrugerea mai multor documente ce reflectau activitatea de serviciu.

Suspectul a fost documentat de forțele de ordine pe parcursul a 4 luni de zile. Ca urmare, fiind intentată o cauză penală în baza Articolului 360 al Codului Penal „Luarea, sustragerea, tăinuirea, degradarea sau distrugerea documentelor, imprimatelor, ștampilelor sau sigiliilor”.

În acest context, în cadrul acțiunilor de urmărire penală și măsurilor speciale de investigații, polițiștii au descins cu mai multe percheziții la domiciliul, automobilul și biroul de serviciu al bărbatului. În urma perchezițiilor efectuate de forțele de ordine la domiciliul bărbatului au fost depistate și ridicate documente din arhiva subdiviziunii în care activa, două pistoale, două arme de vânătoare, 7 încărcătoare de tip AKM (automat Kalașnikov), peste 500 de cartușe de luptă, 6 grenade de mână și una de tip F1.

Polițiștii care efectuau percheziția, au solicitat prezența experților Secției Tehnico-Explozive al Centrului Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP. Toate obiectele explozibile și armele au fost ridicate de către criminaliști și îndreptate la CTJ EJ, pentru a fi supuse expertizării și stabilirea caracteristicelor a armelor și munițiilor.

Este de menționat că atât armele cât și munițiile depistate bărbatul le deținea ilegal.

Dacă se va constata că acestea pot fi utilizate conform destinației, bărbatul va fi cercetat pentru comiterea infracțiunii prevăzute de Articolul 290 al Codului Penal „Păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a armelor şi muniţiilor”.

Dacă acesta va fi găsit vinovat pentru „Luarea, sustragerea, tăinuirea, degradarea sau distrugerea documentelor, imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor”, el riscă amendă de până la 32 500 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore sau cu închisoare de până la 2 ani. Iar pentru păstrarea ilegală a armelor şi muniţiilor bărbatul va fi pedepsit cu amendă în mărime de la 32 500 de lei la 47 500 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau cu închisoare de până la 3 ani.

La moment, forțele de ordine întreprind toate acțiunile de urmărire penală și de investigații în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor, precum și stabilirea persoanelor implicate.

Asta e prea de tot: Un medic legist înarmat până-n dinți – Video