Educație
Ultimele știri din educație pentru profesori, studenți, elevi și părinți, știri ce țin de universitate, liceu, școală, grădiniță, legi și anunțuri de la Ministerul Educației, examene, Evaluare Națională, Bacalaureat

Suplinire învățământ 2020: propuneri de schimbare a Metodologiei (DOC)

Reprezentanții Federației Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret” au prezentat propunerile făcute la proiectul Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021.
Sputnik

BUCUREȘTI, 9 oct – Sputnik, Georgiana Arsene. Unul din subiectele fierbinți aflate pe ordinea de zi a ședinței Comisiei de Dialog Social de la nivelul Ministerului Educației Naționale a fost cel referitor la Proiectul de Ordin privind Calendarul Mobilității personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021.

Aceste propuneri au fost acceptate de membrii Comisiei de Dialog Social.

Suplinire 2019: cine are prioritate la ocuparea posturilor

Astfel, sindicaliștii doresc să aducă modificări și completări ale titlului capitolului V, precum și propunere de modificare a alin. (1), art. 52.

După soluționarea contestațiilor, directorii unităților de învățământ înaintea inspectoratului școlar lista cadrelor didactice pentru care s-a aprobat modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei la care se anexează, în copie, cererile depuse de cadrele didactice și documentele menționate în cerere, în vederea emiterii deciziilor.

Comisia de mobilitate a personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar, constituită la nivelul inspectoratului școlar, verifică situațiile transmise de unitățile de învățământ și întocmește listele finale cuprinzând cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei pentru care se propune emiterea deciziilor privind modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei și le prezintă și le prezintă spre validare Consiliului de Administrație al inspectoratului școlar, se arată în propunerea de modificare a alin. (1), art. 52. 

Listele finale validate de Consiliul de Administrație al inspectoratului școlar se afișează la inspectoratul școlar la termenul prevăzut în Calendar.

Sindicaliștii susțin că eliminarea sintagmei ”angajare pe perioada de viabilitate a postului/catedrei” se impune, deoarece încadrarea potrivit art. 931 din Legea nr. 1/2011 se va realiza abia după validarea listei finale de către Consiliul de Administrație al inspectoratului școlar, conform tezei finale a textului metodologiei.

Articolul 52 prevede, la alin. (2), că în baza deciziei privind modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an, în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, emise de inspectorul școlar general cu directorul/directorii unității/unităților de învățământ cu personalitate juridică încheie, cu cadrul didactic respectiv, contract individual de muncă pe perioadă determinată de un an școlar urmând ca, pe durata de viabilitate a postului/catedrei, anual, începând cu data de 1 septembrie să încheie câte un nou contract individual de muncă pe durată determinată de un an școlar.

Sindicaliștii spun că textul legii instituie modificarea contractului individual de muncă iar nu încheierea de noi contracte individuale de muncă.

În consecință, ei apreciază că soluția legislativă propusă prin art.  52, alin. (2), contravine textului de lege citat mai sus, mai precizează sindicaliștii.