Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Pensie de boală sau de invaliditate: cum poate fi obținută

Această formă de venit este o pensie socială și este una din componentele asigurărilor din sistemul public de asigurări sociale, împreună cu pensia de urmaș.
Sputnik

Vreți pensie mai mare? Iată ce trebuie să faceți
BUCUREȘTI, 7 oct – Sputnik, Georgiana Arsene. Valoarea pensiei de invaliditate este de cel puțin 640 de lei.

Facem precizarea că invaliditatea se împarte în trei categorii.

Invaliditatea de gradul unu presupune că persoana afectată, mental sau fiziologic și are nevoie să fie însoțită de altă persoană pentru asigurarea supraviețuirii.

În cazul invalidității de gradul II, persoana și-a pierdut parțial capacitatea de a se îngriji cu cel puțin 50%, informează dcbusiness.ro

Invaliditatea de gradul III este cea mai gravă situație și presupune pierderea parțială a capacității de autoîngrijire plus pierderea capacităților morfo-funcționale de până la 50%.

La acest tip de pensie au acces numai cei care au cotizat ori cotizează la sistemul public de pensii la care se adaugă buletinul de expertiză medicală care atestă invaliditatea/boala persoanei.

O persoană poate deveni invalidă fie în urma activității profesionale, fie din cauze naturale.

La pensia de invaliditate au acces și elevii, ucenicii și studenții care au pierdut capacitatea de muncă în timpul unor accidente la locul de muncă sau din pricina bolilor profesionale.