BUCUREȘTI, 7 oct – Sputnik, Georgiana Arsene. Recentul scandal legat de diploma fostului director general de la Transelectrica, Marius Dănuț-Carașol continuă să stârnească reacții.
Mai exact, fostul director general și-a trecut în CV faptul că are diplomă de inginer diplomat, după ce a terminat în anul 2005 Facultatea de Electrotehnică, din cadrul Universității Politehnică București.
Diploma, însă, ar fi una falsă, notează hotnews.ro.
Mai mult, potrivit unor informații apărute în presă, Niculae Bădălău, ministrul Economiei, ar fi încercat să o convingă pe Ecaterina Andronescu, în calitatea sa de președinte al Senatului Universității Politehnice București, să introduce diploma falsă a șui Carașol în sistemul informatic al Universității Politehnice.
„În momentul apariției acelor informații, eu l-am sunat pe Niculae Bădălău, în calitatea sa de ministru al Economiei, și i-am spus că acea diplomă nu a fost reală, și că este un fals, și să-și ia măsurile care se cuvin”, a explicat Andronescu, potrivit realitatea.net.
Aceasta a subliniat că ea l-a sunat pe senator și, pentru că a aflat că se ține Consiliul de Administrație al Transelectrica, condus de profesorul Mircea Coșea, l-a sunat și pe acesta din urmă să îi confirme faptul că acest document este un fals și nu a fost niciodată eliberat de Politehnică.
Mai mult, Ecaterina Andronescu consideră necesară verificarea obligatorie a diplomelor de studii a persoanelor care acced în funcții publice, afirmând că bazele de date ale Universităților permit verificarea acestor documente.