BUCUREȘTI, 5 oct - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Peste 800 de concurenți, bărbați și femei de toate vârstele, au luat parte la maratonul Piatra Craiului, unul dintre cele mai grele concursuri de alergare montană.
Deși aflat la ediția cu numărul 14, anul acesta s-a întâmplat nenorocirea: o femeie a căzut pe o poțiune expusă, pe stâncă udată de ploaie – și abordată în viteză.
Femeia, de circa 50 de ani, a căzut într-o râpă de circa 70 de metri. Încercarea unui alt concurent de o salva s-a soldat cu alt accident, bărbatul căzând și el și fracturându-și ambele picioare.
Salvamontul a intervenit, din păcate nu s-a mai putu face nimic pentru sportiva accidentată fatal.
Parcurgerea Maratonului Piatra Craiului este o încercare extrem de dură, iar masivul calcaros prezintă cel mai mare grad de risc în condiții de ploaie. Spre șistul cristalin din care este format lanțul Carpaților Meridionali, calcarul ud al Pietrei Craiului este extrem de alunecos, fapt care impunea o atenție sporită a concurenților și al organizatorilor.
Update:
Bărbatul accidentat, cu ambele picioare rupte, a murit în drum spre spital, a făcut un stop cardio-respirator în drum ce era transportat spre spital.