BUCUREȘTI, 2 oct – Sputnik, Georgiana Arsene. Sfântul Ciprian este cunoscut ca mare apărător în fața farmecelor, vrăjilor și blestemelor, dar este cunoscut, de asemenea, și datorită vindecărilor pentru cei care i-au cerut ajutorul.
Sfântul Ciprian a făcut minuni pentru un băiețel, care rămăsese fără suflet din cauza bunicii lui vitrege. Femeia era vrăjitoare și a vrut să se scape pe ea de probleme.
După ce mama copilului merge ani de zile la Biserica Zlătari din municipiul București, copilul își recapătă sufletul.
Doamna Eugenia povesteşte că strania întâmplare s-a petrecut în anii dictaturii comuniste, când la biserica Zlătari oamenii veneau pe furiş, de frică să nu-şi piardă serviciul, pentru că o supraveghetoare din magazinul de peste drum avea grijă să urmărească permanent intrarea în sfântul locaş, informează rol.ro.
O femeie din București, a povestit doamna Eugenia, a pățit un mare necaz. Ea s-a măritat cu băiatul unei vrăjitoare din ungurime, care i-a pus gând rău.
Soacra nu s-a putut atinge de noră, motiv pentru care a încercat o vrajă cumplită asupra copilului ce avea numai patru ani.
Stăpânită de demonul căruia i se consacrase din tinereţe, soacra a vrut să facă un troc. I-a oferit duhului rău sufletul băieţelului, la schimb cu propriul suflet, pentru a se elibera.
De atunci, copilul s-a îmbolnăvit grav. El cădea inconștient, fără motiv. Medicii erau depășiți de situație.
Mama copilului a venit la București să se roage Sfântului Ciprian.
Chiar dacă puterea farmecelor era foarte mare, mama copilului a stăruit în rugăciune, ani la rând. Într-o noapte, și-a visat copilul ce i-a spus că nu mai au mult.
A venit într-un suflet la Biserica Zlătari. Părintele i-a spus să ducă băiețelul la împărtășit. Când copilul a primit Trupul și Sângele lui Hristos s-a luminat la față și, fără un motiv aparent, a rostit numele bunicii paterne.
Din acel moment, vrăjitoarea s-a îndrăcit, iar duhul rău, care îl chinuise pe copilaș, a intrat în ea și a început să o arunce peste tot ca pe o cârpă.
Mama copilului s-a mutat cu serviciul la București pentru a fi mai aproape de Sfântul Ciprian și ani la rând, până să plece în străinătate, a fost, în fiecare duminică, împreună cu băiatul, la slujbe.
Rugăciunea Sfântului Mucenic Ciprian pentru izbăvirea de vrăji, blesteme și de toată lucrarea diavolească poate fi citită aici.
Această rugăciune este rostită mai ales de cei care vor să țină răul la distanță, să rupă farmecele sau blestemele.