BUCUREȘTI, 2 oct – Sputnik, Georgiana Arsene. Situație gravă în învățământul românesc, acolo unde dascălii se plâng că nu le sunt acordate indemnizațiile de instalare.
Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret”, spune că temeiul acordării indemnizației de instalare este reprezentat de art. 23 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993 privind salarizarea personalului din unitățile bugetare, cu modificările și completările ulterioare, precum și de art. 34 alin. (1) lit. b) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Sectorului de Activitate Învățământ Preuniversitar.
”La încadrarea într-o unitate din altă localitate decât cea de domiciliu, în primul an de activitate după absolvirea studiilor, personalul de specialitate beneficiază de o indemnizație de instalare echivalentă cu un salariu de bază corespunzător funcției, gradului sau treptei profesionale în care urmează a fi încadrat; în cazul medicilor și farmaciștilor, indemnizația de instalare se acordă după terminarea stagiaturii sau a internatului de unitatea sanitară unde s-au încadrat prin concurs”, se arată în Hotărârea de Guvern nr. 281/1993, la art. 23, alin. (1).
”Subliniem faptul că dispozițiile contractului colectiv sunt aplicabile conform art. 144 alin. (1) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare] de la data înregistrării sale la Ministerul Muncii, respectiv 17.04.2019 și sunt obligatorii în întregul sector de activitate învățământ preuniversitar, potrivit art. 133 alin. (1) lit. c) și art. 148 din aceeași Lege a dialogului social și art. 14 din contract”, precizează Nistor.
O dovadă în plus a valabilității dreptului respectiv este și aceea că textul art. 34 alin. (1) lit. b) s-a regăsit și în contractul colectiv de muncă la nivel de sector de activitate anterior.
În raport de dispozițiile mai sus citate, prima de instalare trebuie acordată, în condițiile art. 23 alin. (1) din HG nr. 281/1993.
Liderul sindical a publicat și un model de cerere pentru obținerea primei de instalare pe care doritorii o vom completa și depune la unitățile de învățământ.