Românii din Diaspora: câţi bani vi se dau pentru a vă întoarce acasă – măsuri repatriere

Un proiect de lege depus în Parlament propune un pachet de stimulente financiare pentru cetăţenii români care aleg să se întoarcă pentru a lucra în ţară.
Sputnik

BUCUREŞTI, 26 sept – Sputnik, Doina Crainic. Proiectul de lege, iniţiat de preşedintele USR Dan Barna, împreună cu senatorii George Marussi şi Radu Mihail, propune un pachet de stimulente financiare pentru cetăţenii români care doresc să revină acasă şi să lucreze în ţară.

Momente de panică trăite de doi tineri din Diaspora: bebeluşul lor, dispărut fără urmă

Prin acest proiect se oferă facilităţi precum scutirea de la plata impozitului pe venit pentru veniturile realizate din salarii pe care le obţin pe teritoriul României şi reducerea cu 50% a cotei de contribuţie la asigurări sociale, facilităţile urmând să se aplice pentru jumătate din perioada în care foştii rezidenţi au realizat venituri şi au achitat contribuţiile obligatorii într-un alt stat, se precizează într-un comunicat al iniţiatorilor, citat de gazetaromaneasca.com

Cetăţenii români care vor beneficia de aceste facilităţi trebuie să fi locuit şi muncit legal într-un alt stat timp de minimum 36 de luni. Programul de stimulare a repatrierii românilor ar urma să se întindă pe 10 ani, între 2020 şi 2030, perioada minimă de aplicare a scutirii fiind de 18 luni.

De asemenea, aceste facilităţi nu se aplică în cazul în care un cetăţean român, rezident la data de 1 ianuarie 2020, părăseşte teritoriul devenind rezident pe teritoriul unui alt stat, pe care obţine venituri după această dată. În acest caz, perioada ulterioară datei de 1 ianuarie 2020 nu reprezintă perioadă de eligibilitate pentru sprijin.