Așa cum am remarcat atunci, din declarația dată presei după audieri de fostul director al SRI, că Maior NU desființează afirmațiile/acuzațiile lui Ghiță și (SRI) NU a știut nimic de plățile făcute de firmele private în această operațiune ”inter-instituțională”.
Cu alte cuvinte, în fața evidenței probelor depuse de Ghiță, rezultă, din declarația lui George Maior, că Laura Kovesi a ascuns de partenerii instituționali din această operațiune (SRI) ”combinația” cu Ghiță!
”Eu nu pot să comentez ce spune Sebastian Ghiţă, eu precizez lucruri pe care le ştiu în calitate de director al Serviciului Român de Informaţii”, a spus Maior care, aflăm acum… a aflat ulterior ceva mai multe.
Cunoscuta agenție ”Știri pe surse” vine cu o informație bombă, care răstoarnă toată schema de lucru, inclusiv poziționarea generalului Florian Coldea.
”Potrivit unor surse judiciare, George Maior a recunoscut în faţa anchetatorilor că a ţinut legătura cu Sebastian Ghiţă în ultimii ani, inclusiv după momentul în care fostul deputat PSD a fugit din România”, scrie sursa citată.
Ori, aici apare cel puțin o problemă: serialul difuzat de RTV, care avea să ducă la pensionarea puternicului general Florian Coldea.
Concret, Ghiță a dispărut în decembrie 2016, după ce pe 19 decembrie fusese la o reuniune de bilanț a SRI cu parlamentarii Comisiei parlamentare de control a activității SRI, în care Ghiță fusese secretar.
La circa o săptămână după dispariție, RTV, post patronat de Sebastian Ghiță, a început difuzarea unor casete înregistrate anterior de Ghiță. Care… nu se știe cum ajungeau la post!
Așa cum spuneam, înregistrările au dus la căderea generalului Coldea și au lovit-o puternic pe Laura Kovesi.
Deci, dacă informația expusă de ”Știri pe surse” se confirmă, înseamnă că Maior ar fi fost cel puțin informat despre intențiile lui Ghiță care îl vizau pe Coldea. O situație cel puțin… greu de explicat. Întâmplător, tot ieri seară a apărut, în altă publicație apropiată de ”Știri pe surse”, un articol despre averea și datoriile lui George Maior.
Pe de altă parte, din surse de la acea dată, de plecarea lui Ghiță din țară nu ar fi fost străin un alt serviciu românesc, care ar fi avut legătură și cu un om de afaceri apropiat de Ghiță, cel puțin ca profil și ca traseu – Vladimir Plahotniuc.
Adică, au dorit oare unii din SIE să scape de ”concurentul” Florian Coldea? Firesc… În cazul acesta, vorbim de o veritabilă ”extragere” – cu un scop final, Florian Coldea?
Sau… a dorit puterea de la Cotroceni să scape de… puternicul general? A dorit oare și cineva din afară? Da, totul a stat în… dorință!
Să nu uităm că Eduard Hellvig a fost o țintă a ”Sistemului” – iar atât el, cât și Dudu Ionescu, directorul Oficiului Informaţiilor Integrate din cadrul Departamentului Securității Naționale de la Președinție, au legături puternice cu ONG-urile din zona Soros. Ca și cea pe care o vedem acum în spatele lui Iohannis și a realizat ”programul” PNL, Violeta Alexandru, (fosta) asociată a lui Dudu Ionescu.
Vedeți ce mică e lumea… și cum din ea nu face parte și Florian Coldea?...