BUCUREŞTI, 25 mart – Sputnik, Doina Crainic. Potrivit ANM, începând de miercuri, la ora 18:00, până vineri dimineaţă, la ora 9:00, va ploua în toată țara. În cursul serii și al nopții de miercuri spre joi (25/26 septembrie), ploile se vor semnala îndeosebi în jumătatea de nord a teritoriului, iar pe parcursul zilei de joi (26 septembrie) va ploua în toate regiunile, apoi în special în sud-est, est și în zonele montane.
Ploile vor avea și caracter de aversă, iar în sudul și în estul țării trecător vor fi însoțite de descărcări electrice. Cantitățile de apă vor depăși local 15...20 l/mp, iar în Moldova, Dobrogea, estul Munteniei și zona Carpaților Orientali 30...40 l/mp.