BUCUREŞTI, 25 mart – Sputnik, Doina Crainic. Tânărul avea 26 de ani şi era din localitatea Poarta Albă. Se deplasa dinspre Valu lui Traian către Constanța şi, după primele informaţii, ar fi pierdut controlul asupra volanului pe direcţia de mers, iar după ce a încercat să redreseze mașina, a ieșit în afara părții carosabile, unde s-a izbit violent de un pom.
Accidentul s-a produs în jurul orei 7:00, pe DN3, în zona popas, la intrarea în Valu lui Traian, potrivit Info Trafic.
Pompierii ISU Dobrogea de la Descarcerare au intervenit pentru a-l extrage pe şofer din resturile mașinii încolăcite pe copac. Acesta a fost găsit în stop cardio-respirator, ulterior fiind declarat decesul.
„S-a stabilit că un bărbat de 26 de ani a condus un autoturism dinspre Valu lui Traian către Constanţa, iar la un moment dat, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile meteo, carosabilul fiind acoperit cu apă, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, părăsind partea carosabilă şi intrând în coliziune cu un copac de pe marginea drumului. În urma accidentului rutier, a rezultat decesul conducătorului auto”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.