BUCUREȘTI, 24 sept – Sputnik. România și Belarus examinează posibilitatea efectuării unui schimb de zimbri pentru îmbunătățirea fondului genetic a acestei specii de animale, a anunțat marți serviciul de presă al Ministerului Gospodăriilor Silvice de la Minsk.
„Belarus și România examinează oportunitatea efectuării unui schimb de zimbri. O înțelegere în acest sens a fost încheiat în urma vizitei oficiale a ministrului Gospodăriilor Silvice a Belarusului, Vitaliy Drojji în România”, se spune în comunicatul oficialităților de la Minsk.
Potrivit informației, e vorba de un schimb al câtorva exemplare, obiectivul urmărit fiind îmbunătățirea fondului genetic al animalelor.
“În România se observă un exces al numărului de femele de zimbru, în timp ce în Belarus e o situație inversă: avem mai mulți masculi decât femele. Acest lucru se întâmplă din cauza că zimbrii din România sunt ținuți în voliere, ceea ce împiedică popularea de către masculi a altor teritorii. Astfel, urmează să fie efectuat un schimb între animale de sexe diferite”, se spune în comunicat.
De asemenea, s-a atras atenția că populația românească de zimbri s-a format, în special, din contul exemplarelor din Polonia și Bulgaria. În Belarus, în schimb, există câteva populații, dintre care cea mai numeroasă este de Asipovichy. Serviciul de presă a specificat că anume reprezentanții acestei rase intenționează să ofere în schimb Ministerul belarus al Gospodăriilor Silvice.
“În ansamblu, pentru realizarea acestui proiect ar putea fi necesari doi ani. Etapa inițială presupune elaborarea conceptului, apoi pregătirea tuturor actelor necesare, urmând transportarea animalelor și acomodarea lor”, a explicat ministerul.
Anterior, Ministerul Gospodăriilor Silvice din Minsk a anunțat că de zimbrii belaruși este interesată și Moldova. Astfel, s-a convenit asupra schimbului a doi masculi din Pădurea Domnească pe două femele din complexul natural „Nalibokskyi”.
În prezent, în Belarus numărul zimbrilor se ridică la 1,8 mii, în țară fiind create 11 micropopulații ale acestei specii.