BRUXELLES, 24 sept - Sputnik, Daniela Porovăț. Premierul României a avut luni, la New York, o întrevedere cu reprezentanții Băncii Mondiale, la finalul căreia a fost semnat Acordul destinat creșterii accesului cetățenilor la servicii de asistență medicală primară și promovării serviciilor medicale preventive, în special în zonele mai puțin dezvoltate, informează site-ul Guvernului.
Programul semnat între România și Banca Mondială vizează, de asemenea, creșterea accesului la serviciile medicale asigurate de medicii de familie și îmbunătățirea eficienței cheltuielilor din sectorul sanitar.
Acordul de împrumut are o valoare de 500 de milioane de euro și a fost semnat în numele României de către Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice, iar în numele Băncii Mondiale de către Tatiana Proskuryakova, manager de țară pentru România și Ungaria.
”Este un program ce va aduce beneficii pacienților, în condițiile în care va crește finanțarea pentru medicina de familie și pentru cea comunitară, inclusiv prin dotarea cu echipamente performante a cabinetelor medicale, precum și prin pregătirea personalului medical din medicina primară. Astfel, cetățenii din zone izolate sau mai greu accesibile vor avea acces mai facil la servicii de sănătate, la stabilirea diagnosticului în faza incipientă, la tratament corect, deci, la o mai bună îngrijire”, a declarat prim-ministrul Viorica Dăncilă.
Programul pe bază de rezultate în sănătate, implementat pentru prima dată în România, va încuraja ca acest domeniu să se concentreze mai mult pe pacient.
În ce domenii va acționa împrumutul Băncii Mondiale
Potrivit comunicatului oficial al Guvernului, programul cuprinde trei arii de rezultate:
1. Îmbunătăţirea acoperirii cu servicii de asistenţă medicală primară pentru populaţia insuficient deservită, prin întărirea asistenței medicale comunitare și extinderea pachetului de servicii de bază în asistență medicală primară pentru persoanele vulnerabile neasigurate;
2. Reorientarea sistemului medical, centrat pe spital, către o asistenţă medicală primară eficientă, prin diversificarea pachetului de servicii de asistență medicală primară și îmbunătățirea mecanismelor de plată. De asemenea, se va implementa o schemă de ajutor de minimis pentru cabinetele de medicină de familie;
3. Creşterea eficienței cheltuielilor în sectorul de sănătate prin abordarea aspectelor critice legate de costuri.
„Acordul se bazează pe obținerea unor rezultate în sectorul de sănătate și sprijină inițiativele Guvernului de a aduce schimbări majore în modul de furnizare a asistenței medicale, în special în comunitățile rurale”, a spus Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice. „Prin atingerea obiectivelor vizate, ne așteptăm ca acesta să devină o poveste de succes în Regiune și un punct de plecare pentru proiecte similare viitoare”, a mai declarat acesta.
„Acest program ne va ajuta să garantăm ceea ce ne dorim de mult timp: acces egal pentru toți cetățenii la serviciile medicale. De asemenea, Strategia Națională de Sănătate va îmbunătăți modul în care sunt cheltuiți banii publici investiți în sistemul de sănătate”, a declarat și Sorina Pintea, ministrul Sănătății”.
”În ciuda progresului înregistrat în domeniul sănătății, în România rata deceselor care ar putea fi prevenite prin accesul la îngrijiri medicale este printre cele mai ridicate din UE, în special pentru populația cea mai săracă, iar acum există oportunitatea de a îmbunătăți aceste rezultate. Apreciem eforturile făcute de actualul Guvern precum și angajamentul luat pentru a oferi un sistem de sănătate mai echilibrat și mai integrat”, a spus Tatiana Proskuryakova, Directorul de țară al Băncii Mondiale pentru România și Ungaria.
Împrumutul a fost aprobat în ședința Consiliului de administrație al grupului Băncii Mondiale, care a avut loc pe 17 septembrie 2019, la Washington DC. Acesta va finanța programul guvernamental, va atrage finanțare UE pentru implementarea activităților necesare indicatorilor propuși și va oferi asistență tehnică. Împrumutul a fost negociat de Banca Mondială și Ministerul Finanțelor Publice din România în Cadrul Parteneriatul Strategic de Țară 2019 – 2023.
Întâlnire cu American Jewish Committee
Dăncilă a avut ieri o întrevedere și cu David Harris, președintele American Jewish Committee, în contextul vizitei de lucru pe care o efectuează în SUA.
În cadrul convorbirilor, prim-ministrul Viorica Dăncilă a evidențiat importanța pe care Parteneriatul Strategic cu Statele Unite o are pentru România, precum și atașamentul țării noastre pentru parteneriatul cu statul Israel. Totodată, premierul a subliniat susținerea fermă de către România a unei relații transatlantice robuste, ca premisă esențială pentru asigurarea securității și prosperității comune.
Reprezentanții Conducerii American Jewish Committee (AJC) au apreciat faptul că primul eveniment organizat de PRES RO 2019, la Bruxelles, a fost dedicat luptei de combatere a antisemitismului. De asemenea, au apreciat măsurile Guvernului de la București cu privire la deschiderea unui Muzeu Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului și importanța pe care o acordă țara noastră promovării educației privind Holocaustul la nivelul întregii societăți românești.