Vrem un sistem de învățământ performant, vrem cadre didactice bine pregătite și elevi care să învețe cu drag. Vrem performanță și vorbim despre învățare continuă pe tot parcursul vieții.
Stop. Să luăm o pauză, să stăm strâmb și să cugetăm drept sau să stăm drept și să cugetăm drept. Stați cum vreți, dar gândiți-vă dacă, nu cumva, în actualul sistem de învățământ, există un factor care face ca dascălii – nu toți, atenție! – să se plafoneze.
De ce să se plafoneze? Ei bine, pentru că, văzându-se titulari, se simt stăpâni pe situație. Ei chiar sunt și știu că nu pleacă de la post decât la pensie, asta dacă nu cumva decid ei să mai rămână, în timp ce tinerii suplinesc sau ajung pe posturi îndepărtate.
Dar asta e o altă problemă, care va fi dezbătută, cu siguranță, într-un material viitor.
M-am bucurat să aflu, în primăvara acestui an, că oamenii din Ministerul Educației Naționale pun sub semnul întrebării viabilitatea titularizării.
”Titularizarea este doar un instrument de a ne obliga reciproc să lucrăm împreună întotdeauna. Se pot fideliza prin alte instrumente, cum ar fi asigurarea anumitor condiții de muncă, creșterea numărului de zile de concediu pe măsură ce avansezi în vârstă și așa mai departe. Nu cred că titularizarea este soluția”, a explicat Radu Szekely, pe atunci consilier al ministrului Ecaterina Andronescu.
Potrivit sursei citate, titularizarea este un procedeu greoi care mai mult demotivează decât motivează în momentul de față. Sau îi motivează pe cei care vor să stea o viață întreagă în învățământ dar îi de motivează pe cei care poate ar vrea, la un moment dat, să-și facă modulul pedagogic și să intre în învățământ pentru o perioadă de câțiva ani.
Noul ministru al Educației ar trebui să își pună foarte serios problema renunțării la examenul de titularizare în favoarea altor mijloace care să ducă sistemul spre performanță. Iar ceea ce se întâmplă, an de an, la concursul național, precum și la cel de suplinire ar trebui să constituie un argument serios în acest sens…