BUCUREȘTI, 21 sept – Sputnik, Georgiana Arsene. Diaconu a transmis un mesaj simplu românilor, în care le spune că mai există o șansă de bine în România.
"Apelul meu este să încercăm pe cât posibil să refacem speranţa, încrederea în noi şi viitorul nostru, cei care mai cred în românism, oriunde s-ar afla. Din fericire, avem o şansă, ultima, depinde câţi vom fi", a afirmat Diaconu la sediul BEC, potrivit stiripesurse.ro.
De asemenea, Diaconu a explicat că este susținut de ALDE și Pro România prin alianța electorală ”Un om”. Copreședinții acestei alianțe sunt Norica Nicolai și Sorin Cîmpeanu.
Întrebat fiind de ce nu au venit să îl susțină liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu și cel al Pro România, Victor Ponta, Diaconu a precizat că, până acum, președinții au fost eminamente politici și partizani, frânând o bună guvernare și administrare a țării.
Potrivit sursei citate, prezidențiabilul ALDE-Pro România a strâns peste 400 de mii de semnături. El a afirmat că i se pare ridicol să depui două milioane de semnături, fără să te gândești la oamenii care muncesc să le verifice.
Mâine este ultima zi în care se pot depune candidaturile la Biroul Electoral Central.