CHIȘINĂU, 20 sept - Sputnik. Moldova poate fi un participant activ al proiectului Europa Mare de la Lisabona până la Vladivostok și poate deveni un exemplu pentru alte țări, consideră președintele Igor Dodon. Despre aceasta șeful statului a vorbit în cadrul ședinței plenară din cadrul Forumului Economic Moldo-Rus, care se desfășoară la Chișinău la care a participat alături de Zinaida Greceanîi, Președinte al Parlamentului Republicii Moldova, și cu Dmitrii Kozak, viceprim-ministru, reprezentant special al Președintelui Federației Ruse pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu Republica Moldova.
Totodată, șeful statului a menționat în discursul său că în prezent are loc relansarea totală a relațiilor dintre Moldova și Rusia, este restabilit dialogul la nivel de Guvern și Parlament.
Potrivit președintelui Dodon, evenimentul de astăzi ”demonstrează faptul că la nivelul conducerii celor două țări, este clar modul în care trebuie să mergem mai departe”.