BUCUREȘTI, 18 sept – Sputnik, Georgiana Arsene. Gyarfas Iuliu, tatăl lui Armin, un băiat de la Școala Gimnazială nr. 1 din Viișoara, județul Bihor, spune că, anul trecut, copilul său ar fi fost abuzat la școală și că anul acesta problemele s-au agravat. Mai mult, nimeni nu a reacționat în nici un fel pentru oprirea acestei situații anormale.
Omul a înaintat, în anul școlar anterior, și o sesizare, în care susține că învățătoarea nu a fost interesată de rezolvarea problemei, și nici conducerea unității de învățământ.
Tatăl spune că băiatul său, Armin, a fost umilit de către Peter Matya, care l-a înjurat, lovit și i-a adresat cuvinte jignitoare. Mai mult, această situație se repetă, potrivit sursei citate, cu regularitate, iar copilul refuză să mai meargă la școală.
Solicitarea părintelui nu ar fi primit nici o rezoluție din partea conducerii școlii, iar lucrurile nu s-au schimbat în nici un fel, la aproape un an distanță. De altfel, directorul unității de învățământ nu era la curent cu această situație, informează radiocluj.ro.
”Trebuie să verific. Cunosc elevul și familia acestuia. Dar nu declar nimic până nu discut cu dascălii”, a declarat Hover Gabor Zoltan, directorul Școlii Gimnaziale nr. 1 Viișoara.
De altfel, joia trecută, copilul a fost împins de colegi, înaintea orei de matematică. Mai mult, acasă a ajuns mușcat de umăr și cu mâna ruptă.
A doua zi, părinții l-au trimis pe Armin la școală, împreună cu sora sa, în vârstă de 21 de ani, pentru a o înștiința pe dirigintă în privința incidentului.
Facem precizarea că elevul este în clasa a cincea.
Sora băiatului susține că diriginta i-ar fi râs în față și se întreabă cui ar putea să mai aducă la cunoștință situația, în condițiile în care nimeni nu le-a răspuns la plângeri?
În această situație ar fi mai mulți elevi, însă părinții lor nu depun reclamații de teamă că profesorii s-ar putea răzbuna pe copii.
Marea problemă, consideră fata, este aceea că nici ea și nici fratele său nu provin dintr-o familie înstărită.
Sursa citată menționează că, între timp, familia lui Armin a mers la Medicină Legală pentru a i se elibera un certificat medico-legal. Medicul primar legist, Alexandru Rusu, a constatat că minorul prezintă leziunile post traumatice care pot data din 12 septembrie 2019.
Până acum câteva zile, conducerea Inspectoratului Școlar Bihor nu a fost sesizată cu privire la această situație.
Alin Florin Novac Iuhas, inspector școlar general, spune că la această școală va fi trimisă o echipă de control pentru a vedea care este situația.
”Îi încurajăm pe toți cei care se confruntă cu astfel de atitudini să ia atitudine și să se adreseze conducerii școlilor ori Inspectoratului Școlar Bihor”, a declarat inspectorul școlar general.