BUCUREŞTI, 16 sept – Sputnik, Doina Crainic. După discuțiile dintre premierul britanic și șeful Uniunii Europene, Jean-Claude Juncker, Bruxelles-ul a cerut, într-un comunicat, lui Boris Johnson să vină cu un plan concret legat de un acord privind Brexit.
Comisia Europeană a arătat că Guvernul britanic nu a propus încă „soluții operaționale din punct de vedere legal” pentru înlocuirea controversatei „plase de siguranţă” la graniţa cu Irlanda, care menține Marea Britanie strâns legată de regulile UE pentru a evita o frontieră dură.
„Președintele Juncker a amintit că este responsabilitatea Regatului Unit să prezinte soluții operaționale sub aspect legal, care sunt compatibile cu Acordul de retragere. Președintele Juncker a subliniat dorința și disponibilitatea permanentă a Comisiei de a examina dacă astfel de propuneri îndeplinesc obiectivele legate de backstop. Aceste propuneri nu au fost încă făcute”, se precizează în comunicatul Comisiei Europene, emis după întâlnirea dintre cei doi oficiali.
Ministrul pentru Brexit Steve Barclay și principalul negociator al UE, Michel Barnier, au fost, de asemenea, prezenţi la întâlnirea dintre premier și președintele Comisiei.
Potrivit unei purtătoare de cuvânt a Downing Street, prim-ministrul și-a reafirmat angajamentul față de Acordul de la Belfast și hotărârea sa de a ajunge la un acord cu «plasa de siguranţă» înlăturată, acord pe care l-ar putea susține parlamentarii britanici.
De asemenea, prim-ministrul a promis din nou că nu va solicita o amânare și că va scoate Marea Britanie din UE la 31 octombrie, potrivit belfasttelegraph.co.uk.