Îmi sună și acum în urechi urletul adresat unui copilaș: ”Te relaxeeeeezi?”, de parcă relaxarea în sine ar fi fost un păcat capital. Oricum, în acea împrejurare nu doar că nu se punea problema relaxării, ci, mai mult, copiii au fost îngroziți de reacția cadrului didactic.
Între timp, lucrurile s-au calmat, iar dascălul a rămas pe post, părinții fiind chiar convinși că doamna trebuie înțeleasă, că are niște probleme personale.
Timpul a trecut, a venit vacanța, a început un nou an școlar. În a treia zi la catedră, un dascăl suplinitor a găsit de cuviință să se apere de agresiunea unor copii de clasă pregătitoare, atacându-i cu spray lacrimogen.
Problema este că aceste cazuri nu sunt singulare. Din varii motive, în școlile și grădinițele patriei sunt mulți dascăli – tineri sau vârstnici, cu probleme emoționale, cu, de ce să nu spun lucrurilor pe nume, cu frustrări, oameni care, în loc să dea aripi tinerei generații, frâng aripi și inimi.
Controlul psihologic care se face în unitățile școlare este făcut ca să fie, în fapt, eu nu știu de vreo situație în care profesorii să fie trimiși la psiholog pentru a-și depăși anumite probleme care pot apărea la un moment dat.
Este foarte greu să lucrezi cu copiii, te solicită, e nevoie de răbdare. De ce sunt lăsați să profeseze în continuare oameni care demonstrează că nu au control de sine, că nu își pot gestiona emoțiile și că, în orice clipă, sunt un pericol pentru micuții din bănci?
Fiecare om are probleme, fiecare om simte, la un moment dat, că se rătăcește pe calea propriei existențe, dar trebuie să existe un moment când trebuie să recunoaștem că avem o problemă și să mergem să o rezolvăm.
Altfel, intră în sistemul de învățământ oameni care, mai devreme sau mai târziu, provoacă traume unor ființe nevinovate, fără ca, apoi, să aibă remușcări.
Din păcate, sistemul nu sancționează aceste persoane, așa că ele continuă să lucreze în învățământ ducând, mai departe, povara unui suflet prea încărcat…