Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Bolnavii de cancer, vizați. Anunțul Sorinei Pintea despre citostatice

Ministrul Sănătății a declarat că a emis un ordin și că urmează să notifice Comisia Europeană cu privire la decizia țării noastre de a interzice exporturile de citostatice pentru jumătate de an.
Sputnik

BUCUREȘTI, 13 sept – Sputnik, Georgiana Arsene. Motivul acestei decizii îl reprezintă faptul că există posibilitatea ca bolnavii de cancer să rămână fără medicamente.

Dezvăluire surprinzătoare: sucurile de fructe 100% naturale cresc riscul de cancer

Astfel, un număr de 125 de medicamente citostatice şi 47 de imunosupresoare necesare în tratamentul cancerelor şi a persoanelor transplantate nu vor mai putea fi distribuite în afara României pentru o perioadă de şase luni.

Pintea spune că acest lucru este prevăzut într-un proiect de ordin de ministru.

"Este vorba despre proiectul de ordin pentru aprobarea listei cuprinzând denumirile internaţionale şi codurile anatomice, terapeutice, chimice corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii în sistemul de asigurări sociale de sănătate şi a unei măsuri pentru asigurarea acestora pe piaţa din România”, a declarat Pintea

Această măsură a fost luată ca urmare a notificării venite din partea specialiştilor Agenţiei Naţionale a Medicamentului, instituţia care are atribuţii în monitorizarea şi supravegherea pieţei medicamentului, specialişti care au primit o serie de sesizări din partea pacienţilor şi specialiştilor din domeniu.

Pintea a precizat că, în calitate de ministru, nu poate să ignore semnalele și că trebuie să utilizeze toate pârghiile pe care le are.