-una dintre declarații în care sfidează inteligenta tuturor romanilor, sfidând bunul simt, spune ca nu a stiut ca CI-stul, cel căruia îi turna, era de la securitate.
-în cea de a doua declarație recunoaște ca scrisul este al lui, adică, da, a turnat, dar ca nu a fost remunerat, adică nu a primit bani pentru turnătorii”, își începe Cristescu postarea pe facebook.
Apoi, același politician continuă:
”Oare 1500 de dolari cât primea el pe vreme lui Ceaușescu nu erau bani?
Citiți documentul de mai jos!
Ce zici Petroave de asta?!? Ai luat sau nu ai luat bani?”
În dovada acuzațiilor sale, Cristescu publică pe facebook un document din care rezultă că Băsescu ar fi primit 1500 de dolari în calitate de colaborator, având sarcini precise date de Securitate:
”Despre Băsescu Traian precizăm că își manifestă pe deplin adeziunea față de politica PCR și am ordonat susținerea sa materială cu suma de 1500 de dolari SUA pentru subvenționare rețelei în cadrul noilor deziderate”, se arată în ceea ce pare a fi o notă transmisă fostului șef al Securității, Iulian Vlad în octombrie 84.
Dezvăluirile lui Cristescu au loc în contextul în care, săptămâna trecută, Traian Băsescu a declarat la Curtea de Apel Bucureşti cu referire la dosarul său cu CNSAS că nu a știut că serviciul de contrainformații militare reprezintă securitatea și, de asemenea, că nu a știut că i s-ar fi alocat un nume conspirativ. Instanța se va pronunța pe 20 septembrie dacă Băsescu a fost sau nu colaborator al Securității.