CHIȘINĂU, 11 sept - Sputnik. Doi bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 24 și 31 de ani, originari din raioanele Ștefan Vodă și Drochia, au fost reținuți de ofițerii de investigație a Inspectoratului de Poliție Buiucani din Capitală pentru comiterea unui jaf.
Oamenii legii precizează că aceștia au agresat și jefuit un bărbat în vârstă de 32 de ani, de telefonul mobil de model Samsung și de 5 mii de lei, în seara de 11 august, în timp ce se aflau în parcul din centrul capitalei.
”Victima a comunicat polițiștilor că în timp ce se deplasa cu transportul public a făcut cunoștință cu o doamnă după care a invitat-o la o plimbare în parc. În timp ce discutau de ei s-au apropiat complicii doamnei și aplicându-i o lovitură în regiunea capului l-au deposedat de bunurile materiale, fiindu-i cauzat un prejudiciu în sumă de 12 000 lei.
În urma măsurilor speciale de investigație întreprinse de ofițerii de investigație și urmărire penală, indivizii au fost identificați și reținuți, fiind escortați la inspectorat pentru audieri. În cadrul acțiunilor procesual penale aceștia și-au recunoscut vinovăția.
Pe acest caz a fost pornită o cauză penală pentru jaf. Aceștia riscă de la 5 la 7 ani de pușcărie.