Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Sânge pe străzile Londrei, noi crime într-o zi - Avertizare: cele mai periculoase cartiere

Noi crime comise într-o singură zi creează panică în rândul locuitorilor Londrei, care asistă neputincioşi la creşterea alarmantă a numărului de crime în una dintre cele mai civilizate şi prospere capitale ale Europei.
Sputnik

BUCUREŞTI, 10 sept – Sputnik, Doina Crainic. O femeie a fost înjunghiată mortal în Belmont Street, cartierul Camden, lângă staţia Chalk Farm, la doar câteva sute de metri de locul unde a avut loc o altă crimă, în Kentish Town, în nord-vestul Londrei.

Pericol pe străzile Londrei: crimă cu cuţitul comisă de adolescenţi – FILMUL-şoc al crimei

Luni dimineaţa, după atac, un cort al criminaliştilor a fost instalat pe strada rezidenţială Belmont.

Femeia, care are 20 şi ceva de ani, a fost înjunghiată în Camden duminică seara târziu (8 septembrie), iar în aceeași noapte un tânăr de 20 de ani a fost împușcat pe strada Malden, în apropierea intersecției cu Prince Wales Road, potrivit mylondon.news

Poliția Metropolitană a declarat că nu există o legătură între cele două crime violente, comise în locuri aflate la aproximativ 200 de metri depărtare unul de celălalt.

Victima împușcată a murit la ora 00.10, ora locală, după ce poliția a fost chemată la fața locului chiar înainte de miezul nopții.

Potrivit ultimelor informaţii, pe lângă femeia care a murit, alte două femei au fost atacate cu cuţitul, fiind rănite. Ambele femei primesc îngrijiri medicale şi se consideră că rănile nu le pun viața în pericol.

Poliția a arestat o femeie de 35 de ani în legătură cu înjunghierile din strada Belmont. Ea a fost arestată sub suspiciunea de crimă și este ținută în arest la o secție de poliție din nordul Londrei.

În timp ce poliţia şi paramedicii încercau să salveze viața tinerei, la scurt timp ei au fost chemați pe strada Malden din Kentish Town, la doar 200 de metri distanță, unde un bărbat de 20 de ani a fost împușcat. Bărbatul a murit la fața locului.

„Epidemie” de crime prin înjunghiere – Cartierele londoneze cu cel mai mare număr de victime

Marea Britanie se confruntă în prezent cu ceea ce mulți descriu ca fiind o „epidemie” de crime prin înjunghiere, în urma cărora peste 100 de persoane şi-au pierdut viaţa doar în acest an până în prezent. De asemenea, în anii 2018 și 2019, numărul crimelor săvârşite prin înjunghiere înregistrate de poliție în Londra a atins aproape 15.000, ceea ce înseamnă o creștere cu peste cinci mii față de anii 2015 și 2016.

Britanicii, terorizaţi: Noi înjunghieri la Londra, locul unde s-a întâmplat – 100 de crime

Potrivit unui studiu recent publicat de primăria Londrei, trei sferturi dintre cartierele din Londra unde s-a înregistrat cel mai ridicat nivel de infracțiuni violente se află între primele 10 cele mai defavorizate. În aceleași zone, proporția de tineri sub 20 ani care trăiesc în sărăcie este mai mare decât media londoneză.

Studiul arată că numărul de violenţe în rândul tinerilor din Capitală a început să crească din 2012. Cartierele unde s-au înregistrat cele mai mari rate în ceea ce priveşte numărul de victime în rândul tinerilor sunt Westminster, Haringey, Southwark, Lambeth, Islington, Tower Hamlets, Camden și Hackney.

Pentru acest studiu s-a luat în calcul numărul de victime la 1.000 de tineri cu vârsta sub 25 de ani din fiecare cartier. În ceea ce priveşte numărul total de infracțiuni, cartierele cu cel mai mare număr de victime sunt: Westminster, Southwark, Tower Hamlets, Haringey, Enfield, Lambeth, Croydon și Brent.

Mare parte dintre criminali şi victime sunt tineri, foarte mulţi adolescenţi

De asemenea, statisticile poliției arată că 41% dintre cei care au fost arestaţi pentru crime săvârşite prin înjunghiere în cartierele din Londra au acum vârste între 15 și 19 ani. În 2019, aproape jumătate din primele 100 de victime ale acestor crime au sub 30 de ani, ceea ce înseamnă că atât victimele, cât şi criminalii sunt tineri.

Garvin Snell, un activist care militează pentru măsuri care să contracareze acest fenomen teribil, a spus că trebuie introduse mai multe programe pentru tinerii din oraș. Aceste programe trebuie create pentru a se lucra cu copii care sunt expuși riscului de a fi atrași către săvârşirea de crime și violență.

Totodată, localnicii spun că lipsa tatălui, a educaţiei şi a disciplinei este o altă cauză a creşterii numărului de violenţe în rândul tinerilor.

„Este [o situaţie cauzată de lipsa] tatălui şi a disciplinei. Nu există consecinţe [pentru un comportament inadecvat]… nu există comunități în care, dacă copiii fac ceva rău la o vârstă fragedă, un vecin să le dea o palmă. Mă puteţi numi de modă veche, dar cred că aceasta e o problemă: copiii nu mai sunt învățați să aibă maniere”, a declarat o localnică într-un reportaj realizat de RT.