Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Moscova avertizează țările europene în legătură cu o eventuală amplasare a rachetelor SUA

Rusia avertizează țările europene în legătură cu o eventuală amplasare a rachetelor americane la presiunea SUA.
Sputnik

BUCUREȘTI, 10 sept – Sputnik. Moscova avertizează statele occidentale în legătură cu o eventuală amplasare pe teritoriul lor a rachetelor americane, a declarat jurnaliștilor viceministrul rus al Afacerilor Externe, Alexandr Grușko.

Acesta a subliniat că problema rachetelor cu rază medie de acțiune reprezintă o problemă a stabilității strategice și a securității europene.

„Considerăm că inclusiv europenii ar trebui să fie interesați de evitarea transformării continentului lor într-o platformă pentru desfășurarea și lansarea rachetelor americane”, a declarat oficialul rus.

El a subliniat că o eventuală amplasare a rachetelor ar putea amenința securitatea globală și europeană și va reprezenta o amenințare pentru teritoriilor statelor “care ar putea ceda presiunilor SUA, în cazul în care astfel de presiuni vor exista”.

Grușko a menționat că Rusia a recepționat semnalul NATO, potrivit căruia alianța nu planifică să amplaseze rachete nucleare cu rază medie de acțiune.

„Orice desfășurare a rachetelor americane cu rază medie de acțiune în regiunile aflate în apropiere de Rusia va avea o importanță strategică, va afecta echilibrul strategic. Această amenințare devine mai gravă, comparativ cu sistemele strategice pentru că se reduce perioada zborului (rachetelor n.r.)”, a subliniat Grușko.