BRUXELLES, 10 septembrie - Sputnik, Daniela Porovăț. România ar putea să nu mai primească portofoliul Transporturilor, în viitoarea Comisie Europeană, anunță Digi 24, citând surse de la Bruxelles. În schimb, România ar uma să aibă comisar pentru Mediu. În condițiile în care dezbaterile pentru Mediu devin tot mai importante la nivelul Europei, dar și al întregii lumi, portofoliul Mediului este unul important.
Decizia ar fi fost luată aseară, în cadrul unei ședințe desfășurate la Bruxelles, în condițiile în care Ursula von der Leyen, șefa desemnată a viitoarei CE, urmează să anunțe azi componența noii comisii.
Luni, Ursula von der Leyen a făcut publică lista propunerilor pentru comisarii europeni care vor intra în procedura de audieri și de vot în Parlamentul European. Din partea României figurează pe listă Rovana Plumb.
Aceasta este în prezent europarlamentar din partea Partidului Social Democrat şi vicepreşedinte al grupului Socialiştilor europeni.