Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Avertisment: probabilitate „100%” ca un asteroid să lovească Pământul – măsuri urgente

Deși avertizări cu privire la asteroizi apar frecvent, în mod normal, șansele ca aceste corpuri cosmice să lovească Pământul sunt foarte mici. Dar, potrivit unui cercetător de la Universitatea din Otago, există „100% șanse” ca un asteroid să lovească planeta noastră dacă nu se iau măsuri.
Sputnik

BUCUREŞTI, 10 sept – Sputnik, Doina Crainic. Profesorul Greg Leonard, specialist în corpuri cerești la Universitatea din Otago, Noua Zeelandă, spune că un asteroid va lovi Pământul dacă nu se vor lua măsuri urgente.

Asteroid mare cât Turnul Eiffel, distrugător de oraşe, se îndreaptă cu viteză spre Pământ

Vorbind cu scriitorul Bryan Walsh despre noua sa carte „Un scurt ghid cu privire la sfârșitul lumii”, Leonard a spus că posibilitatea de a fi ucis de un asteroid este mai mică decât cea de a-și pierde viața din cauza unui fulger.

„Dar ştiu şi că, dacă nu facem ceva mai devreme sau mai târziu, există 100% șanse ca un [asteroid] să ne «găsească». Așadar, mă simt privilegiat să fac ceva în acest sens”, a spus Greg Leonard, citat de Sputnik France.

NASA a spus că nu știe despre existenţa vreunui „asteroid sau cometă care să fie în curs de coliziune cu Pământul”, astfel că probabilitatea unei coliziuni uriaşe distructive este foarte scăzută.

„Într-adevăr, din ceea ce se poate spune, nu există probabilitatea ca un obiect uriaş să lovească Pământul la un moment dat în următorii ani”, au afirmat reprezentanţii agenţiei.