Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Putin, la întâlnirea cu Dodon, a dat o apreciere înaltă stabilizării situației din Moldova

Președintele Moldovei, Igor Dodon, i-a mulțumit liderului rus pentru susținerea acordată țării noastre.
Sputnik

CHIȘINĂU, 7 sept – Sputnik. Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, este sigur că stabilizarea situației din Moldova oferă posibilități pentru dezvoltarea de mai departe a relațiilor dintre cele două țări.

”Suntem satisfăcuți de faptul că situația din Moldova s-a stabilizat în linii mari , există posibilitatea de a utiliza această stabilitate relativă pentru dezvoltarea economiei și relațiilor noastre bilaterale”, a menționat Putin la întrevederea cu președintele Moldovei Igor Dodon.

”Noi ne întâlnim rar, dar întotdeauna cu mult folos”, a mai adăugat el.

La rândul său, Dodon i-a mulțumit liderului rus pentru susținere, menționând că ”evenimentele care s-au produs în țara noastră la începutul lunii iunie constituie o nouă șansă pentru dezvoltarea țării: este vorba și de un consens intern, dar și de un foarte important consens între principalii jucători geopolitici”.

”Din iunie, s-au schimbat în bine relațiile noastre bilaterale, avem contacte la toate nivelurile”, a constatat Dodon. ”Planificăm să organizăm în septembrie ședința Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru colaborare comercial-economică, prima din ultimii trei ani. Sunt schimbări importante și în ceea ce ține de comerț”, a adăugat el.

La negocieri a participat de asemenea vicepremierul, reprezentantul special al Președintelui Federației Ruse pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu Republica Moldova, Dmitri Kozak și viceprim-ministru pentru Reintegrare, copreședintele Comisiei interguvernamentale de colaborare economică dintre cele două țări Vasile Șova.