BUCUREŞTI, 5 sept – Sputnik, Doina Crainic. Potrivit modificărilor adoptate la art. 109 din Codul Rutier, „maşinile de poliţie cu radar sau poliţistul cu radar de tip pistol trebuie presemnalizaţi cu un panou afişat cu 500-1.000 de metri înainte pe sensul de mers”.
De asemenea, potrivit unei completări aduse amendamentului, maşinile de poliţie trebuie să fie inscripţionate cu însemnele Poliţiei Române şi să fie poziţionate vizibil.
Comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor au mai decis că dispozitivele radar de tip pistol nu pot fi folosite la mai mult de zece metri de maşina de poliţie.
Proiectul de lege a fost iniţiat de către deputatul PNL Florin Roman, iar cu propuneri de modificări au contribuit şi parlamentari ai PSD şi UDMR.